vineri, 25 martie 2011

Kokuhaku {2010}

Confessions
Filmul asta e un mind-fuck complet. La ce s-a ajuns...bine, totul in cel mai rafinat bun simt. Nu e ceva grotesc ci doar perspectiva unor personaje e destula sa te faca sa iti incordezi pumnul fara sa vrei. Cum s-a ajuns la o asemenea chestie mi-a fost usor de inteles, mai ales atunci cand a inceput filmul cu adevarat, atunci cand elevii s-au cumintit si erau ochi si urechi...povestea e de o complexitate non-lineara superba si totusi, atata timp cat ii oferi un dram de atentie si nu esti bulversat de cele 4 puncte de vedere povestite nu intotdeauna inlantuit, atunci poti sa simtit din plin tensiunea si numeroasele socuri ce au sa vina...
Pe langa poveste un mare atu al filmului a fost imaginea perfecta ce a avut-o. Cadre in care lumina exact cat trebuie, chiar si atunci cand ai impresia ca e insuficienta, cadre pozitionate intotdeauna interesant si cat mai divers posibil, nemonoton. Regizorul Nakashima e nou in treaba asta dar a fost invatat destul de bine din cinemaul japonez cum se construiesc scenele tensionate, cele care seamana cu cele de horror pur, no american bullshit. Pe langa toata chestia asta vedem ca varsta e tot mai mica cand vine vorba de psihopati in filme, in general. Asta si pentru a ridica elementul de soc dar si pentru a aduce povesti noi in ecuatie. Cu cat sunt mai mici, cu atat problemele lor sunt mai umane, nefiind alterati de vederi ale maturitatii, sunt mai aproape de naivitatea cu care se naste orice om.
Chiar si asa, filmul merita vazut. Nu atat pentru soc cat si pentru imagine, poveste si chiar actingul pustilor care s-au descurcat exemplar.
8.7/10

Un comentariu: