Jungfrukällan {1960}

The Virgin Spring

Un film absolut superb, pe care l-am amanat de prea mult timp. Inca mai am de vazut din filmele lui Ingmar Bergman...si inca mai am de vazut multe. E unul din regizorii care spune mai multe decat pare prin cadrele sale, prin simbolistica lui, prin subiectul aparent banal ce se desfasoara natural, cursiv si lin.

Cu aceste povesti, insa, ridica intrebari fundamentale despre relgiei si existenta lui dumnezeu...cel putin in acest film - dar cum stiu deja, multe din filmele lui Bergman au la baza tema divinitatii in lupta cu umanismul. Intrebari legate de razbunare si vină...dreptate si tragedie. Este un film care spune o poveste fara varsta ce se poate incadra usor si in prezent. Avem o fata frumoasa, simbolul puritatii, naivitatii, inocentei. Nu stie cum functioneaza lumea, inca. Nu stie ce o asteapta cand pleaca in lume si de asta e acompaniata de opusul ei, femeia insarcinata care nu are un barbat ce o asteapta acasa - din aceasta cauza nu e privita cu ochi buni. E singura si uitata, iar cum e normal si intalnit, are o ura puternica fata de fata tanara si frumoasa. Tragedia se produce si cea insarcinata este martora la violul si uciderea fetei tinere.

De aici incolo cautam vinovatii. Multi se ofera...fata insarcinata este prima, mama tinerei frumoase este a doua...dar in cele din urma tatal ei este cel cu nelinistea interioara cea mai mare. Dumnezeu l-a testat, sau asa simte el...si l-a testat in cel mai cumplit mod pentru un parinte. Acum vina este pe mainile lui, isi aduce aminte de momentul cand si-a oprit sotia sa isi toarne ceara pe maini la rugaciune...pentru ca el nu crede in astea, nu crede ca il ajuta la ceva, e ceva inutil. El, ca multi altii, nu il intelege pe dumnezeu cand face alegerile pe care le face...dar chiar si asa ii promite sa construiasca o biserica in numele sau cu mainile cu care tocmai a omorat trei criminali.

Intrebarile lui directionate spre cer raman fara raspuns insa raspunsul si-l face el imediat. Stie ca trebuie sa isi schimbe cursul vietii si stie ca desi tocmai dumnezeu i-a omorat fata, pentru el trebuie sa faca biserica. O idee care ridica imediat in dezbatere existenta divinitatii si la fel de repede o raspunde prin faptul ca noi o constientizam acolo, undeva, desi e complet imaginara. O cream pentru a nu trai restul vietii intr-o perpetua senzatie de vină, o cream pentru a sterge trecutul si pentru a ne oferi un pretext de schimbare a vietii. Moartea copilului iti schimba inevitabil viata dar aici nu e vorba doar de asta.

Bergman e unul din regizorii care intotdeauna ma face, prin filmele sale, sa imi ridic mai multe intrebari dupa vizionare decat in timpul ei. E un film care e atat de puternic prin simplitatea si linistea imaginilor incat nu poti sa nu te gandesti ca e ceva mai profund in spate...ceva care nu e la indemana intelesului tau general.

10/10