luni, 15 aprilie 2013

Kill Bill: Vol. 1 {2003}

Poate cateodata sunt fanatic fata de Tarantino...sau cel putin asa traduce lumea entuziasmul cu care vorbesc despre el si filmele lui, desi in capul meu sunt opinii pur obiective. Nu mi-e ruda, nu castig nimic daca il laud si cu siguranta nu o sa se intample sa dau noroc cu el si sa ii spun ca il respect pentru tupeu (dar hei, niciodata sa nu zic "niciodata").

Cu Kill Bill (1 si 2) se mai adauga doua volume in universul lui Tarantino...un univers din care fac parte practic toate filmele lui Tarantino, dar care are o conexiune mai speciala cu Grindhouse (pentru ca avem un politist comun, ceea ce arata ca exista un timeline). Se presupune insa ca filmele astea doua Kill Bill-urile sunt filme ale filmelor. Adica filme la care se uita personaje din alte filme ale lui Tarantino. Asta inseamna ca foarte multe din personaje sa aiba ceva in comun cu altele...asta arata in acelasi timp limitarile la care se supune Tarantino insa si imaginatia sa fara limite pentru a largi acest univers micut. Un plan maret caruia i-au trebuit 20 de ani (and counting) pentru a fi pus in aplicare...inca din frageda pruncie avea aceasta idee. Inca din 1992 cu Reservoir Dogs.
Prin limitari m-am referit ca genul sau nu poate sa fie niciodata in afara regatului pop-artului, hiper-violentei. Pentru ca universul sau sa ramana unit trebuie ca toate filmele sale sa aiba acelasi stil vizual, acelasi gen de replici si acelasi aer. Ceea ce cu siguranta e adevarat. Omul e usor de ghicit din stilul sau iar filmele lui sunt foarte memorabile din aceasta cauza. Kill Bill nu este o exceptie. Fiind, conform teoriei, un film al filmelor ii dau voie sa fie si mai exagerat ca de obicei, din moment ce filmele sunt deja o versiune exagerata a vietii...de aceea nu pot sa iau violenta lui ca pe ceva gratuit ci ceva ce inseamna ceva pentru un iubitor de filme. Prima data cand am vazut filmul asta i-am acordat imediat impresia ca e un omagiu adus numeroaselor filme de actiune cu arte martiale ce au venit din Asia si au lasat o amprenta semnificativa in cultura pop, insa si in arta cinematografica...Kurosawa a fost printre cei mai importanti. In anii '70, deceniul ce l-a influentat pe Tarantino cel mai mult, desi omul a digerat filme din toate deceniile...a fost deceniul de unde au venit filmele care se aseamana vizual cel mai mult cu Kill Bill Vol.1. Sangeroase, cu un sange saturat de rosu, mai proaste in acting, cu un acting intentionat mai prost in unele scene aici in KB...mai proaste in efecte, sangele ce tasneste metrii este un testament pentru asta dar si o semnatura Tarantino. Omul nu numai ca face filme dar face amintiri. Iti ramane in cap ca e foarte sangeros insa pentru mine a ramas o poveste de razbunare complexa si excelent povestita pana la cele mai mici detalii. Majoritatii nu ii trebuiau doua filme ca sa omoare 5 oameni si cu toate astea nu e plictisitor deloc...dar deloc. Poate Vol. 2 e mai slow dar e la fel de interesant.
Animatia in stil anime hyper-violenta a fost pur si simplu arta din punctul meu de vedere. Plina de emotie, viscerala si cutremuratoare...aproape ca iti pasa de personajul negativ insa povestea a fost doar o explicatie a nebuniei si spiritului inclinat spre putere malefica. Sunt tone de povestit despre Mireasa si dorinta ei de razbunare, sunt tone de povestit si la al doilea film. Sunt carti de scris despre Tarantino si stilul sau...si nu vreau sa-l laud mai mult decat trebuie dar motherfuckerul o sa ajunga un clasic. Toti cei controversati ajung.
Uma Thurman a fost supusa unor scene dificile, obositoare dar cred ca a fost una din alegerile corecte. E fata de vis al lui Tarantino si acesta a tarat-o pe jos si a sters podeaua cu ea ori de cate ori era nevoie. Nu o fi ea cea mai frumoasa actrita insa ramane in istorie ca relatia Depp-Burton sau Kurosawa-Mifune - evident, nu pentru prolificitate.
9.2/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu