Roma, Oras Deschis. Un film al regizorului italian Roberto Rossellini, primul film pe care il vad din filmele regizate de el. Ce sa zic...cam plictisitor. Evident, nu e dorinta mea ca cititorul, daca exista acela, sa ramana care cumva cu impresia ca nu mi-a placut filmul. Nu. Filmul e foarte bun, subiectul e foarte delicat, mai ales la vremea respectiva, executia e foarte buna, tot asa, pentru vremea respectiva. Dar pentru un spectator nou, tanar, acest film poate fi intrepretat foarte bine ca lung si lalait.
Si doar nu e lung. Are doar o ora si 40 de minute. Dar senzatia ca nu se petrece nimic in film, ca lipseste drama si punctele culminante. Vedeti, exista puncte culminante dar nu m-au afectat emotional. Si asta e o problemuta. Momentele socante din final, cele cu tortura, nu se compara prin nimic cu cele din ziua de azi care te afecteaza atat vizual cat si psihic. Putea sa fie cu atat mai bun daca lasau la o parte timiditatea si compasiunea lor fata de parerea publicului. Intrun film de acest gen, care arata terorile de zi cu zi ale unui razboi trebuia sa vedem panica si frica incomensurabila.
Roma, oras deschis pentru germani sa intre si sa-l ocupe asa cum doresc. Dramele oamenilor ce sunt afectati de ocuparea nazista si de prezenta constanta a nemtilor pe strazi. Desi Italia a fost de partea germana in cel de'al doilea razboi mondial aici vedem parerea italienilor despre aceasta alianta, o parerea sincera care arata neputinta lor fata de acest dusman (in viata particulara)/ aliat (in analele istoriei), vedem neputinta lor fata de acest nedreptati, neputinta lor chiar daca curajul exista, vedem lupta lor de zi cu zi care se petrece in spatele usilor inchise si nu in contact direct cu inamicul.
Dar o mai zic o data, trebuie vazute atrocitatile in mod direct pentru a simti ce inseamna un razboi adevarat. Filmul a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu si intr-adevar, spre final se vede duritatea si sinceritatea scenaristilor pentru acest razboi si in acelasi timp pentru orice razboi ce va sa vie.
8/10
Si doar nu e lung. Are doar o ora si 40 de minute. Dar senzatia ca nu se petrece nimic in film, ca lipseste drama si punctele culminante. Vedeti, exista puncte culminante dar nu m-au afectat emotional. Si asta e o problemuta. Momentele socante din final, cele cu tortura, nu se compara prin nimic cu cele din ziua de azi care te afecteaza atat vizual cat si psihic. Putea sa fie cu atat mai bun daca lasau la o parte timiditatea si compasiunea lor fata de parerea publicului. Intrun film de acest gen, care arata terorile de zi cu zi ale unui razboi trebuia sa vedem panica si frica incomensurabila.
Roma, oras deschis pentru germani sa intre si sa-l ocupe asa cum doresc. Dramele oamenilor ce sunt afectati de ocuparea nazista si de prezenta constanta a nemtilor pe strazi. Desi Italia a fost de partea germana in cel de'al doilea razboi mondial aici vedem parerea italienilor despre aceasta alianta, o parerea sincera care arata neputinta lor fata de acest dusman (in viata particulara)/ aliat (in analele istoriei), vedem neputinta lor fata de acest nedreptati, neputinta lor chiar daca curajul exista, vedem lupta lor de zi cu zi care se petrece in spatele usilor inchise si nu in contact direct cu inamicul.
Dar o mai zic o data, trebuie vazute atrocitatile in mod direct pentru a simti ce inseamna un razboi adevarat. Filmul a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu si intr-adevar, spre final se vede duritatea si sinceritatea scenaristilor pentru acest razboi si in acelasi timp pentru orice razboi ce va sa vie.
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu