Alice Doesn't Live Here Anymore {1974}

Nici nu mai stiu ce motiv am avut sa fac rost de filmul asta...atat de mult a trecut de cand il am prin calculator, la rand pentru vizionare. Chiar si cand nu aveam ce sa vad nu il vizionam din neinteres...azi insa am zis sa-i dau drumu ca sa nu-l mai vad...si ca sa vad daca e ceva de capul lui si daca il pastrez sau ii dau un frumos delete.

Incepand, am vazut ca joaca Ellen Burstyn si dupa ce i-am vazut numele la sfarsit apare si numele lui Martin Scorsese la regie...ahaaa, deci de asta l-am luat. Dar mi-am zis ca ceva nu e in regula...Scorsese regizand un film care incepe cu numele Alice. Ceva e putred in Danemarca. Scorsese sa regizeze un film despre o femeie si nu despre smecheri, baieti rai si mafie? Curiozitatea mea s-a ridicat vertiginos. Si pana la urma da, a fost un chick flick, marca Scorsese...dureros, violent, real. Daca ii zic chick flick imi bat joc de el, dar zicand asta am si un respect enorm pentru film si ce reprezinta el.

Viata grea de mama singura, care tocmai si-a pierdut sotul care oricum o ura la cat de mult o iubea, nu o baga in seama, nu ii acorda pic de respect si la fel facea el si cu copilul lui. Cuvintele care le-a spus cat era in viata le-a regretat mai tarziu. Era o familie pe prag de destramare, trebuia doar numai o cadere nervoasa, dar frica de singuratate ii tinea unul langa celalalt, chiar daca nu erau fericiti. Ea vroia sa fie cantareata, sa fie platita bine, asta vroia de cand era mica...visul nu s-a adeverit pentru ca pur si simplu nu era atat de buna pe cat credea si vroia. Oameni mediocri intr-o viata mediocra...si bataliile lor personale pentru a trai.

Ellen mi s-a parut excelenta in timpul filmului si la final am observat ca a si castigat singurul Oscar al carierei sale, pe meritate, intr-adevar. Face un personaj complex, care are farmecul si misterul etern feminin, iar greutatile prin care trece i se vad pe fata trista si pe singuratatea pe care o simte. Cauta un loc perfect pentru ea si fiul ei, dar acesta nu exista asa ca trebuie sa faca compromisuri...barbatul ideal nu exista asa ca ramane cu cel mai apropiat de sarcina asta.

Cu toate astea nu m-a dat pe spate prea tare. Pare putin prea lung, implicit si plictisitor, dar regia antrenanta si unghiurile de deasupra tuturor ridica interesul spectatorului si simte de parca se uita la viata acestor oameni de undeva de sus, de la balcon, spre o scena de teatru, unde viata unor oameni isi are cursul natural.

8/10

Terminator Salvation {2009}

Nu pot decat sa ma consider invins si sa-i dau fix aceeasi nota pe care o are pe imdb. Da...e cel mai slab din toate cele 4 filme ale Terminatorului. Dar se apropie foarte mult de cel al treilea.

Insa trebuie sa spun inca de la inceput ca niciodata nu am fost un fan teribil al Terminatorului. Chiar si cel asa zis "clasic". Cand eram mic il vizionam cu fascinatie din cauza ca era plin de efecte, impuscaturi si explozii dar vreau sa cred ca m-am maturizat de atunci si in nici un caz acest titlu de film clasic al S.F.-ului nu poate fi acordat Terminatorului, orice numar ar fi. E distractie pentru mase cu un subiect intr-adevar profund dar care a fost dezbatut mult inaintea celui din 1984 care e mai slab decat cel din 1991. Replici cu scai spuse de un actor cu priza la public, robot american cu accent austriac...e genial.

Asta a pus oamenii in cinema, efectele si Arnold, nicidecum povestea sau ceva profund ce nu exista. Nu exista asa ceva la filmele lui Cameron. Desi se stie ca James Cameron are un IQ foarte mare el nu stie sa faca filme profunde si inteligente (cu adevarat) dintr-un simplu motiv...el inteligente si-o foloseste ca sa faca bani, nu ca sa primeasca premii. El stie ce vrea publicul si i-o da cu varf si indesat, asa s-a intamplat la Terminator, la Terminator 2, la Aliens pana si la Titanic...toate filme incredibil de comerciale ce definesc si detin spiritul Holywoodian. Si de astea o sa faca in continuare...pentru ca el nu e un artist cinematografic, el e un artist in efecte speciale si astia asta stiu sa faca cel mai bine, sa aduca funduri sa ocupe scaunele in cinema. La fel o sa fie si Avatar.

Bineinteles, printre fanii lui Cameron se numara si critici si evident astia gasesc si o poveste "profunda" pentru ca asta vor sa vada. In fine, ajung sa vorbesc de Cameron cand trebuia sa vorbesc despre T4, desi asta nu are nicio treaba cu Cameron. Nu e trecut nici macar la credite. In fine. Despre film...e regizat de McG, tipu care a regizat Ingerii lu Charlie 1 si 2 si a facut niste scene de actiune misto si aici...chiar daca putine, au fost intense si interesante. Asa cum trebuie sa fie la un film de actiune.

Christian Bale a jucat, mnea, bine si Sam Worthington il vad pentru prima data cum joaca si acus il vedem si in Avatar si eram curios. Joaca bine, pare a fi genul perfect pentru un action star. Nu e de ignorat dar nici Arnold nu e. Bine, poate nici nu s-a vrut...de fapt, nici nu se mai vrea un astfel de star. S-a dus vremea muschilosilor care vorbesc in accente. Acum se vrea ceva atletic, chiar si slab (District 9) si fara accent decat acela din tara in care are loc actiunea. Cam asta-i deci...un film de actiune cu explozii si roboti...nimic mai mult.

7/10

My Sister's Keeper {2009}

Autentic trist, fara muzica jucata din viori in exces, fara lacrimi prea multe, momente reale de o tristete sfasaietoare in care totul pare real, fara magie, fara miracole, e viata.

Povestea in sine e despre o familie care se lupta pentru unul din membrii sai pentru a lupta impotriva cancerului. In mod special parintii fetei au facut ceva mai neobisnuit pentru a ajuta copilul lor bolnav. Au facut, in vitro, un copil al lor insa mai perfect, care ar putea sa fie un donator perfect pentru fetita lor si care ar salva-o pe fata lor bolnava. Copilul creat artificial, in epubeta (cum se spune la noi), jucata de Abigail Breslin, si-a dorit la varsta de numai 11 ani emancipare medicala...adica dorea ca parintii ei, care au creat-o pentru un scop, sa nu o mai foloseasca astfel pentru ca e corpul ei si ea trebuie sa decida...

Evident, toata aceasta problema nu a venit de la fetita...nu numai de la ea. Sora ei bolnava i-a spus sa faca asta pentru ca durerea de a purta cu ea acest cancer timp de mai bine de 12 ani era insuportabil si ajungem toti sa ii intelegem durerea si dorinta. Mai putin mama ei care a ignorat-o cand a venit vorba de asta. E un film ce vorbeste despre alegeri...alegerile pe care le facem in viata, pe cine ajutam, cum si de ce. Trebuie sa simtim durerea celor ce ne inconjoara, durerea celor mai apropiati oameni din jurul nostru pentru a-i ajuta cu adevarat. Din cauza ca o viata plina de durere nu merita traita...si asa avea sa fie viata lui Kate, o viata reala de altfel, daca indura inca o operatie si inca una si asa mai departe...

Film extrem de trist, dar facut numai pentru acest scop...de a fi trist de la inceput pana la sfarsit. Este un gen de trist frumos, induiosator, cu multa magie de la Holywood. Actorii joaca cum trebuie, unii mai bine decat altii cum ar fi Cameron Diaz, Alec Baldwin, Sofia Vassilieva si Abigail Breslin. Roluri puternice, incurcate de dileme ale vietii si alegeri grele.

Prea trist, prea deprimant...dar destul de real.

7.25/10

The Hurt Locker {2008}

Filmul asta a fost si la IIFF 2009...insa a fost la alt cinema si eu nu am reusit sa ajung sa-l vad. Sunt sigur ca a fost o experienta cinematografica intensa si extraordinara pe marele ecran cu sunet de calitate (acolo unde este valabil). La festivalul din 2008 din Venetia a primit 4 premii, in mare premii speciale. Si inca pe atat la alte concursuri si pentru alte chestii...

Filmul urmareste povestea a trei soldati din armata americana trimisa in Irak din motive numai de ei stiute...evident, un motiv ar fi mentinerea pacii, pace care trebuie mai intai impusa. Apoi pe langa asta ar mai fi o sumedenie de motive pentru care americanii s-au dus in razboiul asta de rahat unde mor sute de soldati si mii de vieti nevinovate. Si apropo, asta e tot un film care arata cat de urat si inuman e un razboi. Pe langa urmarirea acestor trei soldati, in particular, armata americana in general...vedem cum interactioneaza ei cu lumea din jurul lor, unde sunt peste tot potentiali inamici si unde cam peste tot pot gasi o bomba.

Da, e de adaugat ca cei trei s-au specializat pe dezamorsarea bombelor. Unul din ei in mod special e mai nebun de felul sau, salbatic, a recunoscut la un moment dat in film ca a dezamorsat 873 de bombe...numai din numarul asta ne putem da seama ce fel de om e. Daca ar fi dezamorsat o bomba pe zi asta inseamna ca a stat 2 ani si ceva in armata facand numai dezamorsari...dar poate mai erau si cate doua-trei alerte de bomba pe zi...dar poate pauza dintre aceste alarme era mai mare deci se poate ajunge si la 5 ani de dezamorsat bombe. Un stagiu tine un an, dupa care au o vacanta binemeritata.

Lumea celor trei se invarte atat de mult in aceasta armata incat toata incarcatura emotionala o descarca in oamenii care ii inconjoara aici, in Irak, in superiori, in oamenii cu care lucreaza, in localnicii cu care intra zilnic in contact. Cei de acasa, din America, sunt incet-incet uitati si inlocuiti cu o slujba barbarica dar care aduce multa satisfactie eu-ului interior, mandriei si respectului de sine. Ajung ca familia lor sa fie formata din alti soldati iar pierderea unuia dintre ei este la fel de zdrobitoare ca pierderea unui membru de familie.

Bineinteles, fiind vorba de dezamorsat bombe vedem cateva momente geniale de, bineinteles, dezamorsat bombe, construite atat inteligent cat si cat mai pline de suspans si tensiune. Suntem alaturi de soldati, le simtim sudoarea curgand pe fata, simtim tremuratul mainilor si frustrarea lor cand ceva nu merge cum trebuie. Simtim ca suntem acolo si regizoarea, da, o femeie (o femeie regizand un film de razboi), Kathryn Bigelow, a facut o treaba magistrala. Si nu ma mira deloc ca e femeie, ma mir doar ca a facut o treaba atat de buna pentru un film de razboi. Ea a mai regizat cateva filme ca Point Break, K-19: The Widowmaker si alte cateva filmulete care mai de care mai slabe sau care au primit recenzii negative.

Filmul asta, insa, e excelent si merita toata atentia!

8.5/10

Il generale della Rovere {1959}

Generalul della Rovere e o persoana ce traieste greu in timpul regimului lui Mussolini, in toiul celui de'al doilea razboi mondial. Fiind un maestru cu dulcegariile de limbaj si farmec reuseste sa intre in bunele gratii ale multor persoane ce au nevoie de ajutor.

Dar pe langa faptul ca incearca sa-i santajeze, ajunge sa ii iubeasca, sa ii simpatizeze, sa le inteleaga problema, incercand sa ii ajute cu adevarat chiar daca mai intai ii fura de bani. E un personaj ce incearca cu disperare sa traiasca in timpuri disperate...farmecul este principalul sau atu, cu acesta ajunge sa-i vrajeasca si pe ofiterii germani care il pot ajuta sa ii ajute pe cei care au nevoie sa stie unde le sunt rudele disparute sau arestate.

Filmul ne vorbeste despre distantele pe care le putem parcurge pentru noi dar si pentru altii, distante care se masoara in fapte, nu in km. Despre unificarea ce se produce intre oameni in timpurile dificile si despre terorile acelor vremuri. Neo-realismul lui Rossellini este greu de observat, mai ales in vremurile noastre cand mai fiecare film de actiune sau drama puternica are elemente de violenta mult mai grave decat ce se intampla in filmele lui Roberto. Neo-realismul se mai vede si prin actori. Acestia fiind de cele mai multe ori nu actori de profesie ci oameni normali, cu alte meserii de pe vremea aceea. Nu asta a contat, Rossellini a vrut sa te introduca in actiunii cat mai real posibil cu ajutorul unor oameni care nu interpreteaza ci chiar sunt ceea ce joaca pentru ca e singurul rol pe care o sa-l fata in viata lor (si pentru multi asa a si fost).

Tehnica avansata fata de celelalte filme pe care le-am vazut la Rossellini s-a observat foarte puternic. Scene filmate mai bine, mai cu atentie si desi se observa ca pana si scenele de pe strada sunt filmate intr-un studio, au un spirit autentic ce ne introduce in atmosfera perfect.

Omul cu mai multe fete, personajul principal, a fost jucat incredibil de Vittorio De Sica si chiar si numai pentru el merita vazut filmul asta...insa are atatea elemente bune incat e greu sa spui care sunt acestea sau sa le enumar.

9/10

Food, Inc. {2008}

Un film ce a deschis ochii unui om care avea ochii deja deschisi. Vara asta cred ca am mancat cel mai bine din viata mea. Totul a fost din gradina proprie...ii multumesc mamei, pe aceasta cale, ca mi-a pus in fata toate bunatatile de la numai 5 metri distranta de mine. Si inca ma mai bucur de ele...unele, ca la restu s-a dus vremea. Insa am pus si pentru la iarna...deci eu stiu sigur ca invat bine de pe urma acestei experiente.

Nu le am cu fast-foodul, in special McDonalds sau KFC si daca le am cu fast-foodul ma duc acolo unde face mancarea in fata mea si nu mi-e rau dupa ce o mananc. De fapt, ma simt exact cum trebuie. Hranit si plin de energie. Un singur fast-food folosesc din Iasul asta si asta e Fair Play de la gara, un fast-food in rand cu alimentara Europa. Mancare tip fast-food dar care e prajita in fata mea si cunosc toate ingredientele pentru ca nu sunt procesate si nu vin ca hamburgherii de la alte fast-fooduri.

Ce folositor e un film de genu asta pentru publicul american dar si pentru asta al nostru. Pentru ca noi o sa ajungem ca ei, ca americanii daca nu facem ceva de acum sa avem mancare mai sanatoasa pe rafturi. Daca ma uit, nu vad nicaieri sa scrie organic sau altceva...nu vad nicaieri ca un fel de mancare sa fie exact ce trebuie sa fie ci mai trebuie sa scrie inca vreo 10 ingrediente in el. Aia nu e mancare, aia e modificata si e implicit nesanatoasa.

Desi nu sunt supraponderal, de fapt nici gras nu sunt, dar ma tem ca nepotii sau copiii mei o sa fie loviti de boala ce inghite America, supraponderalitatea. Apoi mancarea...trebuie lasata in pace, nu trebuie sa avem fabrici de crescut vaci si porci si trebuie sa avem ferme. Vaca, porcul sau gaina nu trebuie vazuta ca un obiect de pe o linie ci un animal de pe urma caruia ne hranim si suntem si sanatosi.

In fine, e un documentar bun, revelator, dar pentru cel care deja era interesat de subiect de inainte, nu e ceva nou.

8/10

Mary and Max {2009}

Facut prin tehnica stop-motion, Mary si Max e unul din cele mai frumoase filme ale anului. Emotional, trist, adevarat, profund, toate acestea compunand o simfonie de o frumusete rara, intunecata, deprimanta cu pete de culoare pe care rar le intalnim.

Actiunea povestii e plasa in anii '70-'80 si ceva din '90. Mary este o fetita din Australia fara prieteni care intr-o zi a inceput o corespondenta cu Max din New York, el fiind ca ea, fara prieteni. Discutiile lor sunt sincere, aceasta fiind si principala necesitate intr-o prietenie. Cu adevarata sinceritate, aceea in care crezi si aceea care nu ar jigni pe persoana celalta, poti cladi o prietenie adevarata si de lunga durata. Fiecare isi povesteste unul celuilalt toate evenimentele din viata lor, parerile lor despre fiecare aspect din viata, fiecare intamplare din viata lunga (in cazul lui Max) sau scurta (in cazul Mariei, care e mult mai tanara decat Max) pe care au trait-o.

Actiune fiind plasa in deceniile 70, 80 ale secolului 20, singura posibilitate de comunicare in doua puncte ale planetei era cu scrisoarea. Nu ca acum cand putem discuta din puncte opuse ale planetei atat de repede incat daca trec 5 secunde de pauza ne enervam ca de ce merge atat de greu. Pe atunci o scrisoare dura saptamani sa ajunga dintr-un punct in altul. Asteptarea in sine era dureroasa.

Filmul e frumos pana la lacrimi. Povestile celor doi sunt induiosatoare, de un realism de nu-ti vine sa crezi. E o placere de vizionat, o placere de a te regasi in personaje, in orice moment, fie daca ei cred in aceeasi idee ca tine sau au aceleasi idealuri. Sunt personajele normale din jurul nostru care au ceva din noi si de aceea filmul asta poate vorbi cu toata lumea. Scenariul in sine este foarte real, fara bazaconii aiurite, numai povesti interesante si fantezii placute.

Eu il recomand si as dori sa-l vad nominalizat la cea mai buna animatie a anului, impreuna cu Coraline. Anul acesta e pentru animatiile stop-motion, nu pentru animatia 3D. Sper.

9/10

Paranormal Activity {2007}

Foarte eficient. Si cand zic eficient ma refer ca face ceea ce trebuie sa faca...si e exact cum trebuie sa fie un film horror. Te sperie. Te baga intr-o stare in care nimic din jur nu mai conteaza. Am ajuns sa ignor si telefonul ce vibra pe biroul meu, atat de intens e filmul asta. E ridicol cat de intens este. Cu toate astea, nu e ceva original. In 1999 s-a facut ceva tot pe sistemul asta, filmat cu o camera (sau mai multe) proprie, singuri, aparent fara regizori in jur, fara sunetisti, fara nimic. Doar ei si camera. In 1999 filmul se numea Blair Witch Project.

Pentru mine BWP a fost un film terifiant la vremea aia. L-am vazut la televizor si inainte sa-l vad nu am auzit nimic de el. A fost o vizionare in conditii perfecte, la fel ca la Paranormal...noaptea, intuneric complet, sunetul cat mai tare posibil. In noaptea respectiva, ca si azi-noapte, nu am putut sa nu ma simt putin marcat. Asta pentru ca au un impact emotional si psihologic foarte puternic. Se folosesc de cele mai bune trucuri pentru a speria oameni...liniste totala si apoi un sunet bursc cat mai puternic, dar din fericire asta nu s-a folosit decat de vreo 2 ori, deci nu se face abuz. Apoi necunoscutul in sine este un factor ce face pe multi sa intre intro stare de teama, neasteptatul la fel, dar de la un moment dat stii ca daca sunt filmati cei doi in pat, noapte, cu unghiul de mai sus stii ca trebuie sa se intample ceva ciudat si diavolesc.

Ca in BWP, actorii sunt necunoscuti si finalul filmului e (SPOILER) acelasi ca in BWP. Adica actorii au murit, ceea ce nu se intampla deci stim ca totul nu a fost real ci doar un film. Insa totul a fost facut perfect. In special efectele speciale...usa care se inchide singura, lustra ce se misca, placa de Ouija care ia foc singura, cursorul lui care se misca singur, vantul ce bate prin casa, chiar si corpul fetei tarat prin casa, tras de ceva invizibil. Toate sunt facute excelent.

Insa inainte de vizionare trebuie sa ai o gandire deschisa, o minte limpede, lipsita de prejudecati. Adica daca stii ca astfel de chestii nu exista, ca mine, trebuie sa le lasi la intrare, ca daca nu, ziceam din primele 10-15 minute ca filmul e o porcarie imensa. Trebuie sa te lasi invaluit in mister si trebuie sa inghiti orice gargara, chiar daca de fapt nu iti place...asta daca vrei sa iti placa filmul. Daca nu, nu te obliga nimeni sa faci nimic. La fel ca la BWP trebuie vazut in conditii perfecte...noaptea, tarziu, bezna, sunet la maxim. Asa a fost perfect. Plus ca filmul in sine nu dezamageste, indiferent daca ai chef sa vezi un film de genu asta sau nu. Si nota e pentru genul horror.

8.5/10

Dov'è la libertà...? {1954}

Acesta satira a lui Roberto Rossellini prezinta viata unui om care perceptia lui despre viata cand este in spatele gratiilor este aceea a unei lumi perfecte, in care femeile sunt dulci, cinstite si intelegatoare. Timp de 22 de ani a stat in spatele gratiilor si numai o durata atat de mare de timp in spatele gratiilor te face sa vrei o viata reala, in afara inchisorii.

Dupa eliberare, insa, vede ca lumea nu e asa cum credea, nu e tocmai dulcele pe care si l-a inchipuit iar lumea nu e asa cum ar fi trebuit. Familia lui si-a intors spatele de la el prin mai multe chipuri...fosta lui sotie l-a inselat cat a fost in inchisoare, astfel familia are acum doi cumnati. Greu de explicat partea comica a filmului, aceasta facand parte din neo-realismul lui Rossellini. Comedia din acest film pare ca face parte mai mult din cea absurda, in care o realitate este inlocuita cu alta, total diferita.

De fapt, asa trebuie sa si para a fi. Dupa 22 de ani de ani in inchisoare viata din afara se schimba foarte mult, dar nu te asteptai ca si oamenii din ea, pe care ii cunosti, sa se schimbe atat de mult si sa fie atat de superficiali si nemernici. Toto e un actor de mare arta, conducand filmul asta de la inceput pana la sfarsit. El e actorul ce a fost facut pentru filmul asta sau mai bine invers. Filmul asta a fost facut pentru Toto. Desi comedie e neagra momentele de comic sunt foarte puternice, desi publicul cu care am fost nu prea s-a ras...bine, am inteles intrun fel ca acele momente comice sunt ceva de rasu-plansu de fapt, fiecare avand o tristete in ea.

Pana la urma e vorba despre un om care desi eliberat din inchisoare a evadat in interiorul ei dupa ce a vazut cum e lumea. Eu il recomand.

9/10

Surrogates {2009}

Of, tu Matrix, cum ai schimbat tu genul S.F.. Nu pot decat sa-ti multumesc ca existi si ca fratii Wachowski au creat un Univers atat de interesant si unic, o viziune atat de intunecata si efecte speciale care au fost folosite cu maiestrie. De ce vorbesc de Matrix cand filmul asta se cheama Surrogates? Pentru ca acum, dupa 10 ani de influenta continua din partea Matrixului se creeaza alte filme care ne fac sa ne aducem aminte de el.

In Surrogates se vorbeste despre o lume in care toata lumea sta acasa, intrun fotoliu confortabil si se plimba prin lume cu ajutorul acestor surogate. Roboti, care de cele mai multe ori ii infatiseaza pe utilizatorii lor, dar mai sunt altii si care fiind barbati, se "imbraca" ca o femeie, cucerind alti barbati in lumea reala si bineinteles vice-versa. Sau altii sunt albastrii cu ochi mari, alteori extrem de albi, alteori fara fata, de fapt, poti sa fii orice vrei tu. Poti sa iti modifici robotul dupa preferintele tale. Si acum poti sa mergi prin lume...poti sa sari de pe o cladire cu robotul tau, poti sa te lasi calcat de masina, poti sa fii impuscat si atata timp cat robotul nu e distrus complet tu inca poti sa-l folosesti. E distrus robotul, tu nu patesti nimic. E simplu si ideal. Dar aici se arata cum s-a facut o arma care distruge si surogatul insa si creierul utilizatorului...

Dar ajungem acum la capitolul de umanitate. Nu inteleg de ce robotii astia sunt atat de inexpresivi cand ei ar trebui sa copie complet miscarile de orice fel a utilizatorului lor, astfel copiindu-le si personalitatea. Dar aici s-a vrut sa nu se arate deloc partea umana ce o face robotul tocmai pentru a sublinia lipsa de umanitate si interactiune umana reala dintre surogate. Subiecte disctutate si in Matrix, la un nivel mult mai ridicat si subliminal. Asta de acum nu e decat un film de actiune regizat de acelasi om care a regizat si Terminator 3...de unde si dragostea pentru roboti.

E distractiv pentru o ora si 20 si ceva de minute. E un film foarte scurt, cu putina substanta dar care se lasa interpretat de cei care vor sa faca asta. Dar nu merita. E un film superficial cu un subiect discutat superficial. E ceva clar ca lipsa de contact uman direct e ceva inuman si folosind roboti e si mai inuman si asta s-a dorit sa se arate. Nu e primul film care vorbeste despre asta si nici ultimul. Si ca film de actiune...se putea folosi subiectul asta mult mai mult si mult mai bine.

6/10

Trick 'r Treat {2008}

Halloween. Putine filme am vazut care prind atmosfera acestei perioade in adevaratul sens al cuvantului. Acesta e unul din acele filme. Mi-a placut. Nu s-a luat in mod deosebit prea in serios, momentele sunt facute foarte bine si unele din ele neasteptate, insa nu e genul de horror care sare de sub camera fix in fata ta sa te sperie. De fapt, nu m-a speriat deloc dar am simtit ca nu asta e ceva important la filmul asta.

S-a dorit capturarea atmosferei generale a acestei sarbatori folosind povesti infricosatoare care se leaga una cu alta, ca un fel de Crash/Babel/Amores Perros al Halloweenului. Povestile, daca sunt povestite a doua oara la o intalnire unde se povestesc lucruri inspaimantatoare, cum obisnuiesc americanii, insa nu si noi, efectul lor nu ar fi diminuat deloc, in schimb...cu ajutorul unei atmosfere corecte efectul lor poate fi amplificat. In film, nu pare a fi la fel de subit ca finalul uneia din povesti cand e povestita fata in fata. Cel putin asa mi se pare mie. Daca finalul era mai subit, mai neasteptat ar fi ridicat nivelul povestii si implicit al intregului film.

Trick 'r Treat e un film ce vrea sa invie spiritul Halloweenului, facandu-l parte din poveste, sub forma acelui copilas cu cap de dovleac care e mai sus in poza. El se regaseste in fiecare poveste, fie interactionand, fie nu, dar omniprezent, asa cum trebuie sa fie in seara de Halloween. Vizual e lucrat foarte mult filmul asta iar unele imagini sunt memorabile, insa nu toate din cauza ca s-a dorit o impamantare, o senzatie constanta ca realitatea nu e departe ci doar fantezia ne viziteaza o noapte si imaginatia noastra zburda libera. Eu recomand vizionarea acestui film insa cateva sfaturi inainte de vizionare...aveti grija sa fie intuneric afara, sa vizionati filmul cu mai multi oameni si nu strica cateva lumanari aprinse, poate chiar un dovleac, daca vizionarea are loc de Halloween.

8/10

The Ugly Truth {2009}

Filmul asta avea o poveste cu potential. Adevarul despre barbati, cum e mintea noastra simpla, ce vrem noi cu adevarat, ce simple's dorintele noastre, rahaturi de genu asta...si nici nu ma mir ca a fost scris de femei scenariul filmului, trei din ele. Pe de o parte, tot ce zic ele prin scenariul asta e oarecum valabil, dar strict la nivel superficial.

Da, toti gandim asa...da, toti ajungem sa gandim asa dar in niciun caz nu suntem toti la fel. Tot ce s-a spus in filmul asta a fost tradus din limbaj animalic, strict de conservare si procreeare, in limbaj de relatii, limbaj romantic. Si datorita finalului orice teorie misoginistica care e si adevarata e desfiintata complet din cauza ca dragostea invinge. Gerard Butler isi da seama ca e frustrat si din cauza acestor frustrari era asa de bun in ceea ce facea...a fi misogin...si nu era asa de bun daca nu avea cateva relatii oribile care sa-l aduca la starea asta. Katherine Heigl, care e o actrita superba si care imi aduce aminte de o versiune mult mai inteligenta a lui Marilyn Monroe, face un rol interesant dar nu deosebit a produs filmul asta impreuna cu mamica ei...

Ce rost are un film de asta? Sa amuze. Ce-i drept, m-a facut sa rad, si nu o singura data. Asta e bine. Dar in rest nu are nimic. Are un final previzibil inca de la inceput. De fapt, nici nu stiu de ce ma asteptam la altceva. E un film pe care il vezi o singura data, poate pana la final...apoi il uiti si e uitat in timp de toata lumea. Deci nota asta e pentru ca m-a facut sa rad.

6/10

Assassination of a High School President {2008}

Asasinarea presedintelui unui liceu este un neo-noir foarte interesant, care e scris asa cum trebuie si care contine mai toate elementele unui noir vechi transpuse in ziua de azi. Avem jurnalistul tanar care il loc sa fumeze tigari la un ritm alarmant are acelasi obicei folosind gume de mestecat, acesta e foarte hotarat in a se face cunoscut, popular, ca doar e vorba despre un liceu si isi gaseste sansa intrun subiect delicat...s-au furat examenele de la SAT.

Acesta isi incepe cautarile, interogheaza oameni cu un profesionalism si o maturitate mult peste varsta lui, caruia ii merg lucrurile asa cum a planuit si asa cum trebuie. Pana la un punct. Este un moment de ridicare si cadere in fund a eroului nostru in anul 2 de liceu, lucru care il aduce aminte oricui il numeste boboc. Actorul din rolul principal face o treaba excelenta si daca primeste roluri bune, va iesi in evidenta in no time in lumina Holywoodului. Pe langa el o mai recunoastem pe Mischa Barton si bineinteles, pe Bruce Willis ce il joaca pe veteranul de razboi, tocmai intors din razboi din motive ca ii lipseste un picior, care a fost angajat ca director la acest liceu catolic.

Scenariul este excelent, combinand perfect drama cu comedia, comedia iesind putin in evidenta pentru ca doar e vorba despre un liceu si nimic nu se ia prea in serios, pe cand cei implicati sunt foarte seriosi in treaba si rolul lor in ierarhia unui liceu. Comportamentul lor e oarecum o parodie, incercand sa-i imite pe cei mari, adolescentii sunt personajele imature ce incearca sa fie mature. Asa cum se intampla, nimeni nu ii ia in serios, insa ei intre ei sunt tot ce au. Misterul e elucidat in final, poate putin previzibil, dar unele scene sunt fenomenale cum ar fi scena de urmarire pe strazile acestui oras linistit cu cel cu care dai examenu stand in dreapta ta. Sau scena asasinarii in care "asasinul" a folosit o arma care arata foarte serioasa dar care folosea paintballs.

Fiecare etapa a acestui film "politist" este facuta cu atentie la detalii, regizorul folosindu-se de scenariul bine scris si amuzant pe care il are. Film ce il recomand pentru atmosfera generala, poveste si actingul actorilor. Dar parca nu e la fel de puternic ca Brick.

8.5/10

Germania anno zero {1948}

Deci asa nu se poate. Stau, si nu va mint, de o ora cu asta deschis, cu poza pusa, fara sa stiu ce sa spun. Incepem cu inceputul...

Filmul ii apartine lui, la fel ca fix acum o saptamana, lui Roberto Rossellini si e tot despre cel de-al doilea razboi mondial. Fata de Roma, citta aperta, acesta e mult mai interesant in primul rand. Privim un Berlin post-apocaliptic prin ochii unui copil de 12 ani care ia viata in brate mult prea devreme. Are un tata lipit de pat, o sora care la fel ca celelalte fete de varsta ei crede ca infatisarea o poate scoate din saracia asta asa ca mai tot timpul e bine aranjata desi nu au ce manca, un frate mai mare care tocmai s-a intors din razboi dar tot nu face nimic ca sa aduca mancare in casa din cauza ca e un las complet.

Asta micu, un suflet trist, a fost unul din copiii lui Hitler, un model arian care era intodeauna in parada, in zilele bune. Are numai 12 ani acum. Pe atunci avea probabil 8, 9 sau 10 ani. Acum cauta sa munceasca oriunde gaseste, chiar daca nu are voie si efectiv lumea tipa la el si il alunga daca il suspecteaza ca e mai mic de 15 ani si primeste banii altcuiva! Duritatea acestui oras distrus si situatia actuala il fac pe pusti sa aleaga gresit, fiind capul familiei...lipsa de maturitate naturala in combinatie cu o maturitate prematura cauzata de evenimentele ce il inconjoara il determina pe copil sa fie un personaj neinteles (de catre cei din jurul sau), confuz si complex.

Finalul e tragic si arata ce face un razboi dintrun om, si asta dupa 3 ani de cand s-a terminat razboi. Actorii joaca cam prost...in afara de pusti. Regia e misto, nu neaparat o revelatie dar se poate invata o lectie din ea pentru ca e cinema vechi si e neo-realism. Nu stiu care e lectia dar sunt sigur ca nu strica o vizionare filmul.

8.5/10

The Brothers Bloom {2009}

Povestea fratilor Bloom a fost scrisa. La fel ca orice alta poveste a oricarui om de pe fata pamantului. Scrisa nu se stie unde. Nu cred in chestia cu scrisul, dar cateodata viata unui om ajunge fix acolo unde te astepti sa ajunga. Cazuri rare, da, dar atunci cand viata iti este controlata in secret de cel mai bun papusar din cati exista, atunci da, poti spune ca viata e previzibila. In rest nu.

Fratii Bloom sunt doi frati care inca de la varste de 10 respectiv 13 ani, au fost doi mici sarlatani foarte inventivi. In special cel mare. Cel mare avea aceasta abilitate innascuta de a stii cum sa iei bani de la oameni fara sa ii furi. Asta e talentul sau. Ala mai mic nu are neaparat un talent insa e extraordinar de usor de manipulat si daca nu i se spune ce sa faca, nu o face. Cei doi fac astfel o echipa formidabila de escroci.

Povestea continua dupa 25 de ani cand cel mic are 35 si cel mai cat? Exact...38. Bravooo! In ecuatia ce o formeaza cei doi frati mai intra si o japoneza care, facand parte din sarmul si misterul ei, prefera sa nu vorbeasca. Insa e o pata de culoare (nu efectiv) cand e pe ecran si atentie iti este atrasa intotdeauna spre ea. Are un magnetism irezistibil personajul ei. Si e jucata de o actrita care a jucat incredibil in Babel, Rinko Kikuchi, acesta fiind cel mai semnificativ film dupa Babel pe care l-a facut si nu pentru ca usor Holywoodian. Dar apropo de asta, filmul nu pare deloc Holywoodian...filmul are stil, are un glamour care il face cool. In orice sunt imbracate personajele, orice masina conduc, oriunde se afla, au intotdeauna stil si un simt al esteticii care se citeste prin postura lor.

Aceast stil poate fi tradus printrun an, anii '70 ca sa fim mai exacti. Anii '70 intro Anglie in care toata lumea se imbraca sic si casual...sau ceva de genu asta. Ceva in stilul unui James Bond tanar (era nou pe atunci) / vechi (acum tanarul e invechit, dar nu si ca stil). Asta tot e bine, capturat excelent si distractiv. Pentru ca asa e filmul...unul distractiv. Acum, oricine vede filmul asta, are tendinta sa ghiceasca mai tot timpul ce are sa se intample in film. Pe parcurs. Asta scoate orice amuzament in vizionarea filmului in sine. Eu cel putin l-am luat asa cum e el. Nu m-am gandit inainte, nu nimic.

Personajele...Bang Bang, Bloom, Stephen si Penelope sunt toate personaje excelent conturate, caracterizate complet,fiecare putand fi discutat pe indelete. Mi-au placut foarte mult, la fel de mult precum filmul.

Aa...si inca o chestie. Uitati-va la film si pentru ca se filmeaza pe la Casinoul din Constanta. Foarte tare.

8.75/10

Public Enemies {2009}

O poveste inspirata din realitate nu poate decat sa fie atat de interesanta pe cat e istoria...si cum stim din istorie, istoria nu e distractiva. Istoria reprezinta fapte, evenimente clare, reale. Asa e si filmul. Nu poate decat sa fie la fel de spectaculos pe cat au fost evenimentele reale...si daca aveti norocul ca evenimentele sa fi fost interesante, atunci da, aveti noroc si aici.

Ce vreau sa zic...Michael Mann a mai regizat vreo 2 filme foarte misto. Printre aceastea se numara Collateral care e o poveste nocturna ce nu poate fi uitata, profunda si simbolica, si Heat, unde i-a pus cap in cap pe Al Pacino si pe Robert de Niro. Daca acum 14 ani i-a pus cei cei doi mai mari actori din cati cunoastem, care inca mai traiesc...acum a pus alti doi, la fel de talentati (sau poate mai putin, cu toate ca eu cred ca Al si Robert au fost type-castuti toata viata lor) cu un potential imens, pusi, la fel, fata in fata, in tabere opuse. Din pacate, rolurile lor, fiind bune, nu se ridica la rangul niciunui rol pe care l-au facut in trecut. Pur si simplu din cauza scenariului caruia ii lipseste o cantitate indispensabila de suspans, cum era normal intrun film de genu asta.

Mann ne'a introdus intrun mod foarte convingator in atmosfera anilor 30 si in loc sa faca pelicula alb-negru si s-o zgaraie inutil, ne'a trimis direct pe noi in mijlocul actiunii cu claritatea filmelor fara pelicula, cele digitale, care filmeaza direct in HD si care reprezinta viitorul indiscutabil al filmului in general. Cu acestea putem manipula imaginea in mod direct, nu in post-productie cum se face si acum. Imaginea poate fi alterata direct, dar aceasta intotdeauna ii da impresia spectatorului ca vede un plus la realism, fiindui mai usor sa vada greselile vizuale cu o astfel de camera. Bine, produsul final, dupa o filmare este si aici modificat in post-productie, insa mai putin.

Johnny Depp si Christian Bale cap in cap...putina actiune face 2 face din partea lor. Vroiam mai multa. Vroiam sa vad mai mult dizcomfort personal ce ar duce spre o razbunare si o vanatoare personala din partea personjului lui Bale, agentul insarcinat cu prinderea lui Dillinger, hotul de banci cel mai cunoscut in anii '30 jucat standard spre bine de Johnny Depp. Niciunul nu a reusit sa stoarca vreo emotie de la mine sau decizia de partea cui sa tin. Amandoi sunt buni, amandoi sunt rai, amandoi sunt oameni, amandoi sunt inamici publici, fiecare din alt punct de vedere.

In final, un film cam plictisitor, lung, intins ca prea putina actiune pe prea multa paine. Imi place in schimb atmosfera generala a filmului si filmarea simpla si curata a lui Mann. Insa nu e un Collateral. Asta trebuie vazut. Cei doi actori am zis cum joaca, si as fi vrut mai mult de la ei. Ca film cu mafioti merge si mi-a trezit interesul fata de Manhattan Melodrama din '34, de atunci cand are loc actiune.

7.25/10

Inglourious Basterds {2009}

Prost am fost...prost am fost ca nu am mers sa-l vad mai devreme la cinema. Nu e vorba ca l-as mai revedea, pentru ca as putea, inca de vreo 9 ori, cel putin, pentru ca da, e genul ala de film pe care vrei sa il vezi de mai multe ori la cinema, dar trebuia sa-l vad mai devreme pentru ca am pierdut timp pana acum. E genul ala de film care se vede mai bine la cinema, care se traieste altfel daca il vezi pe un ecran mare. Degeaba tot zic asta...concluzia e simpla. Orice regizor nu face un film pentru ecranul de la lcd-ul cu diagonala mare de acasa, sau pentru proiectorul de acasa, in cel mai bun caz, nu. El il face pentru ecranul imens de la cinema...atat. Si acolo vrea sa ajunga oricine sa isi vada filmul.

Calatoria lui Tarantino incepe ca aproape de fiecare data cu premiile Cannes. Doreste sa reproduca succesul lui Pulp Fiction unde si-a luat prima data un Golden Palm, pe merit. De atunci, cu fiecare film cu care merge premiul nu il mai primeste, insa este primit cu bratele deschise si cu laude pentru filmele pe care le face. Tarantino, ca in niciun alt film, in acest film si-a format ochiul european, adica mai putina actiune ca in Kill Bill (de exemplu) si mai multa vorbaraie superba, ca intrun film european. Stilul de filmare ramane acelasi pur Tarantino, de aceasta data situata si adaptata la o Franta sub ocupare nazista.

De fapt, asta trebuia si sa fie titlul original al filmului...Once upon a time...in a Nazi-Occupied France. De fapt, foarte excelent titlul, avand in vedere ca de multe ori seamana cu un western. In special primul capitol al filmului unde totul incepe de parca ar fi un western clasic in care oamenii nevinovati primesc o vizita de la personajele negative. Muzica si atmosfera generala intregesc acest tablou ce a adus westernul in Europa nazista. Tot in acest capitol il intalnim si pe personajul negativ principal...nu, nu Hitler. Ci un anume colonel Hans Landa, jucat impecabil si incredibil si de toate de Christoph Waltz (care sper sa fie nominalizat la Oscar pentru cel mai bun rol secundar). El e tot ce reprezinta rau la sistemul nazist, tot ce este rau si serios. Tot ce e de temut. Un detectiv nazist insarcinat cu vanat evrei. Asta e el, si actorul e personajul respectiv, fara a fi sfios sa-si arate si partea mai nebuna.

Despre film...e ceva nou, ceva incredibil de vizionat si in-credibil. Dar totusi, totul pare atat de plauzibil, pare atata de real incat intro perioada atat de nebuna in lume, tot ce vezi pe ecran ai crede ca a fost posibil si s-a intamplat. E impartit in 5 capitole care se desfasoara in ordine cronologica. Se incepe calm, cum am zis mai sus, ca in vestul salbatic, apoi se trece la cunoasterea bastarzilor si na ca am uitat celelalte capitole dat fiind faptul ca eu l-am vazut ca un intreg, fara sa mai retin titlurile dintre capitole. Cu siguranta ar fi un film pe care pe DVD as vrea sa-l detin, dar as astepta pentru unul cu 2 discuri. La fel ca Kill Bill, aceasta este tot un film despre razbunare, razbunarea evreilor fata de tot ce a facut Hitler. O razbunare care pentru ei ar insemna fericire...dar si pentru orice alt om care a stie ce a facut Hitler si cati oameni au murit in razboiul acela, in zadar. Fericire si pentru ca mai vedem si altceva...nu aceeasi dezamagire la fiecare film despre WW2. Aici nu s-a vrut respectarea istoriei ci creerea uneia noi, cu alt deznodamant si cu personaje negative (Hitler si Goebbels) care sunt personajele comice, ca si cum Tarantino si-a batut joc de ei, caricaturizandu-i.

Modul de operare al bastarzilor e simplu. Cautat si scalpat nazisti. Aceste capitole sunt intotdeauna pline de un umor negru care te face sa simti prost din cauza ca razi. Razi chiar daca nu e nimic de ras, razi cu toate ca nu trebuie stiind ca urmeaza moarte, sange si multe trupuri inanimate. Razi pentru ca e caraghios accentul lui Brad Pitt si anume e asa pentru ca trebuie sa starneasca rasul, stiind ca o persoana atat de neserioasa e pusa sa faca o treaba atat de serioasa...aceea de a ucide oameni. In mare parte au mana libera sa faca ce doresc atata timp cat o fac...comicul e si absurd pe la final cand se ajunge la punctul culminant al comicului din filmul asta, atunci cand incearca sa vorbeasca italiana cu un german de la care nu te asteptai sa o faca de multe prea multe ori mai bine decat ei. Comicul lor arata ca sunt de partea celor buni. Si acum am inteles si titlul...e scris gresit si ingloUrious si bastErds...ganditi-va doar ca il spune personajul lui Pitt cu accentul gros de Mississippi...il spune dar il si scrie cum il spune.

Din pacate, vad ca mai mult povestesc decat sa descriu ce inseamna filmul asta. Povestesc pentru ca asta e filmul, o poveste. Si aduceti-va aminte de definitia ei cand erati mici. Filmul asta e filmul de razboi al lui Tarantino. Asa cum are Kubrick unul, asa cum are Coppola unu, asa cum are Spielberg unul si cati si mai cati. Asta e al lui Tarantino de la un capat la altul. Scrie numele lui pe fiecare scena sublima de dialog perfect, scrie prenumele lui pe fiecare scena succinta de actiune haotica controlata. Scrie Tarantino in filmul asta pentru ca are mult dialog ce se termina intrun imens si glorios punch-line cu multe gloante. Plus ca mai nou, simt un iz european foarte puternic venind de la filmul asta si impreuna cu asta, o seriozitate, faptul ca atunci cand se vorbeste in germana, se aude germana...cand se vorbeste franceza, se aude franceza. Nu accente idioate ca sa inteleaga orice idiot american. Viziunea lui Tarantino si mie imi place. Foarte mult. N-am mai zis nimic de tensiunea ce se taie cu cutitul prin aer...atat de groasa e. Nu mai are sens. Filmul trebuie vazut. Cel mai bun de anu asta, pana acum, cu toate ca nu cred ca o sa fie ceva ce o sa-l surclaseze.

Sper acum doar sa aibe mai multe ocazii sa-si arate talentul.

10/10

Harry Potter and the Half-Blood Prince {2009}

Am citit cartea dupa care a fost inspirat filmul...insa acum ceva timp, poate mai bine de un an si nu imi amintesc prea multe detalii din el. Astfel, nu pot sa spun exact cat de fidel este filmul fata de carte insa finalul, pot sa spun sigur, a ramas acelasi. Final care m-a surprins cand l-am citit si care, spre uimirea mea, a fost introdus si in film...asta dupa ce am auzit ca finalul nu e la fel ca in carte...in fine.

Fiind a sasea carte din poveste nu prea are sens sa o iei pe cont propriu si sa il analizezi ca un film ce sta in picioare de unul singur. Totul e o continuare, o evolutie, a tot ce s-a intamplat pana acum in cele 5 filme/carti ce il preced. Relatiile finale se stabilesc, vorbesc aici in primul rand despre pusti, care in film/carte au teoretic 16 ani, nu spun cine ramane cu cine ca spun mai jos. Lupta contra lui Voldemort se apropie de final, Harry descoperindu-i inca o arma in arsenal, descoperim oamenii cu doua fete, stabilim exact cine e in tabara celor buni si a celor rai. Si asa mai departe...

Multi insa cred ca asta e cel mai plictisitor film din serie. Asta dintrun motiv...s-au obisnuit ca in fiecare film sa fie o batalie mare finala, o lupta pe viata si pe moarte ce are sa determine cursul acestui razboi. De obicei Harry se afla in mijlocul acestor batalii, el fiind intotdeauna de partea celor buni, un erou printre ei. Aici in schimb intram mai mult, asa cum s-a dorit si in carte, in psihologia lui Voldemort si de ce se comporta el asa cum se comporta...de ce e rau. Totul a inceput in copilarie si tot in cunoasterea adversarului, o etapa foarte importanta intrun razboi, s-a descoperit si aceasta arma secreta a lui Voldemort care, daca este distrusa, distrugerea lui este iminenta si implicit mai usoara. Fiindca e un film mai calm din seria HP l-a facut vizionabil datorita imaginilor superbe si atmosferei generale. Nu vroiam o batalie, vroiam cunoasterea adversarului, asa cum e in carte.

Momentele amuzante sunt in incarcarile adolescentine ale pustilor de a intelege iubirea si de a o practica, intro forma sau alta :)) . Ron ajunge un star la Vajhat si are deja o fana infocata, Hermoine tine, pe ascuns, la el de vreo 2 carti incoace, Harry tine la Ginny si ea tine la el dar nu se arata unul fata de celalalt. Chestiile astea nu sunt tocmai romantice, ci sunt foarte amuzante si adauga acest plus la vizionare. Toate astea il fac un film bun din seria HP care nu dezamageste fanul. Per total un film de vara foarte bun, care merita vazut la cinema, mai intunecat (sau din ce in ce mai intunecate), mai serios, mai matur...mai bun decat orice tampenie de Twlight.

8.3/10

Jeux interdits {1952}

Putearea acestui film depaseste orice putere a cuvantului sau a expresiilor metaforice, simbolice pe care as putea, sau nu, sa le fac vreodata. De asta atunci cand s-a terminat filmul nu am stiut ce as putea sa spun despre el ca sa inteleaga si altii ce s-a intamplat in filmul asta si de ce...

Actiunea filmului se petrece in aceeasi perioada cand parizienii au plecat din orasul lor datorita invaziei naziste. In aceasta fuga se afla si micuta Paulette care traieste drama tragica a vietii ei in aceste momente dureroase. Ambii ei parinti sunt impuscati de avion iar reactia ei este nu numai suprinzatoare insa si una greu de descifrat. Pe langa parinti a murit si cainele ei, Jock, pe care inca il mai ia cu ea. Prin aceste actiuni intelegem ca Paulette nu intelege complet procesul de moarte astfel incat moarte celor mai dragi persoane din viata ei nu o fac sa scape vreo lacrima sau tristete vizibila, poate doar una intrinseca pe care numai ea o intelege insa pe care spectatorul o simte. Mica actrita ce o interpreteaza, Brigitte Fossey, are numai 5 ani si a jucat tot filmul exemplar.

Ea este gasita dupa aceasta de un baiat de la tara, Michel, care o indrageste instant si care o ia acasa la el. Intelegandu-i situatia el o ajuta pe ea sa treaca prin momentele prin care a trecut, creand o finalitate pentru evenimentele pe care le-a trait impreuna cu parintii pe pod, la inceputul filmului. Jocurile interzise care sunt mentionate in titlu tin de faptul ca furau cruci din cimitirul satului pentru a le pune intr-un cimitir personal, al lor, unde ingropau, simbolic, caini, melci, pasari mici, etc. Acest ritual religios o ajuta pe micuta Paulette sa inteleaga mai bine cultul mortii si oferindu-i astfel o finalitate in moartea parintilor ei.

In rest, vedem o familie de tarani care sunt foarte veridici, care se comporta ca o familie adevarat, foarte convingatoare. Clement a facut o treaba excelenta regizand acest film introducandu-ne intro perioada tulbure din Franta, facand-o convingator astfel incat sa simtim ca spectatori ce simt si victimele acestui razboi, chiar daca pentru acestea a fost o influenta indirecta. Apoi povestea de dragoste copilareasca dintre Michel si Paulette este atat draguta cat si extrem de trista, considerand finalul nedrept dar real...nu putem spera decat ca dupa ani sa se fi regasit, continuand astfel o poveste de dragoste puternica si frumoasa.

Filmul a castigat un Oscar pentru cel mai bun film strain plus alte cateva premii si este e un exemplu excelent de cinema frantuzesc care arata viata asa cum e ea. Cu bune si cu rele, cu comedie si tragedie, cu de toate.

9/10

The Wrong Man {1956}

Nu e cel mai tare Hitchcock, nu e cea mai interesanta poveste insa interesant este cum e ea povestita si nivelul ridicat de detalii care prefera Hitchcock sa ni-l arate.

Subiectul e simplu...un om e inchis din cauza ca e confundat cu altul. Atat. Restu sunt detalii...birocratie, sistemul de justitie, modul de operare al detectivilor, procedurile, rutina si de aici rezulta multa confuzie, injustitie, disperare si circumstante la care se ajunge prea repede si par ireale pentru cel care le traieste. Ne-a fost aratat foarte detaliat, foarte precis, prin ce trece un om acuzat de o crima de la inceput pana la final. Etapa cu etapa, parca minut cu minut.

Hitchcock ne-a facut sa simtit minutele atunci cand le simt si cei de pe ecran, ne-a facut sa simtim cum timpul trece greu in inchisoare chiar daca in realitate nu erau decat vreo 2 zile, ne-a facut sa simtim frustrarea ca nu putem face nimic cateodata, ne-a plimbat calm, precis, prin toate emotiile pe care le-a trait personajul principal jucat de Henry Fonda. Cu toate acestea, Hitchcock nu a adus nimic revolutionar prin filmul asta iar filmul nu face decat sa povesteasca o intamplare din viata unui om normal, cu familie, slujba si copii. Insa aceasta intamplare neobisnuita si foarte rara poate schimba oameni, in special aici sotia victimei, care a stat vreo doi ani intrun ospiciu de la o cadere nervoasa. Daca asta nu se intampla era ca si cum aceasta plimbare prin sistemul de justitie si toate procedurile politiei nu ar fi afectat cu nimic viata lor de zi cu zi.

Insa filmul merita vazut pentru poveste si pentru a observa cateva din procedurile invechite ale politiei.

8/10

Orphan {2009}

Desi nu ma asteptam la inceput, a iesit in final, un thriller-horror destul de reusit pentru ziua de azi. La baza tot un horror bazat pe sunete stridente si neasteptate ramane, in special in momentele in care vrea sa te sperie, chiar daca degeaba, jucandu-se filmul cu tine (ca sa explic...au introdus sunete neasteptate si mai "tari", sonor, si in momentele in care nu era cu adevarat inspaimantator, sau ceva tangential...

Finalul nu e asteptat din mai multe puncte de vedere. Nu e asteptat pentru twist dar nici pentru deznodamant. Adica da, se mai pot face sequaluri, dar cu alt orfan...si daca se face ceva nou nu poate sa aduca pentru ca asta are atat de multe elemente si caracterizari de personaj incat il face unul intreg si complex. Si asa sunt adeptul ca nu trebuie sa exista sequaluri la niciun film horror produs vreodata pentru ca si sequalurile pot distruge calitatea intregii serii. Intotdeauna primul ramane cel mai bun si urmatoarele sunt facute dupa aceeasi idee, schimbate fiind putine detalii din ecuatie.

La asta nu pot sa spun despre ce e vorba. Pur si simplu e neasteptat, insa din greseala, am dat peste un film pe net, unul de la collegehumor in care si-au batut joc de filmul asta in vreo 5 secunde, dezvaluind finalul. Nu pot sa zic ca a stricat vizionarea insa a fost ca si cum vedeam filmul pentru o a doua oara, cautand detalii ce ar duce spre descoperirea in avans a plot twistului din final. Thrillerul e construit cum trebuie, cu elemente introduse eficient chiar daca unele par a fi fortate. Merge pentru o vizionare, merge pentru twist (chiar daca am zis ca pentru mine nu e o supriza) si pentru atmosfera generala...si in mod special pentru fetita de 12 ani ce o joaca pe Esther, a jucat extraordinar.

Dar in final tot un horror ramane si intotdeauna o sa contina faze mai ridicole si penibile...

7/10

Whatever Works {2009}

Cred ca Larry David este singurul actor ce inglobeaza perfect spiritul lui Woody Allen fara a fi cu adevarat acting ci doar un gen de acting natural. Larry David e cunoscut in primul rand pentru scenariile geniale din Seinfeld dar si pentru propriul sau serial de pe HBO, Curb Your Enthusiasm, unde se interpreteaza pe el insusi. De asta, asemanarea dintre acest personaj, Boris Yellnikoff si Larry David este atat de evidenta.

Amandoi au o aroganta incredibila, un simt de nedoborat al cunoasterii comportamentului uman, un uman inuman, un geniu ce se hraneste cu atentie dar o dispretuieste de fata cu cei care ii acorda atentie, un geniu, da, dar unul care stie ca e geniu poate fi destul de superior si sacaitor atunci cand incearca cineva sa dezbata ceva cu el. De obicei parerea lui e finala si el stie asta din cauza ca si-a facut pledoaria cu logica, argumente si indarjire. Experienta lui de viata si studiul sau asupra comportamentului uman l-a facut sa inteleaga omul ca o specie separata fata de aceea din care face parte si el din cauza ca nu reuseste sa se regaseasca (in gandire, personalitate si pareri) in nimeni altcineva. Tocmai de asta m-am regasit in el... :)) ...

Woody Allen trebuia sa faca filmul asta in '77, in perioada cand a dat lovitura cu Annie Hall, insa actorul pe care il vroia in rol principal a murit asa ca a pus scenariul la o parte. Intr-adevar, e un scenariu ce nu tine cont de timp si e o poveste nemuritoare a conditiei umane, cam subiectul pe care il dezbate Allen in fiecare film al sau si cum aceasta conditie umana tine tot timpul de comic si situatiile comice ce tind spre absurd, insa nu intrec masura. Woody reuseste intotdeauna sa faca un scenariu interesant, comic, dramatic si filosofic dar nu inceteaza sentimentul ca parca ai mai vazut undeva discutiile astea, parca ai mai vazut personajele astea si aici nu vorbesc de realitate, vorbesc de celelalte filme ale lui Allen. Mai toate vorbesc de interactiunea fireasca a omului cu aproapele sau, mai toate filosofeaza chiar daca nu toata lumea face chestia asta insa Woody asa vede o relatie ideala si asa ar dori sa o experimenteze toata lumea...si adevarat, ajungem sa iubim genu ala de relatii si ne gandim ca acela e romantismul real.

Atunci cand il intelegem pe cel de langa noi, cand suntem empatici, cand suntem in conexiune cosmica perfecta si cand sansele astronomice sunt atat de mici incat nici geniului nu ii vine sa creada cat de multa influenta avem in viata unor oameni care intra in contact cu noi chiar si de cateva ori. Invatam de la ei, ei invata de la noi si astfel sunt schimbati din cauza noastra. Un film foarte placut, orginal in executie si subiect, dar neoriginal pe langa alte opere Alliene. Toata lumea joaca excelent...Larry David, Evan Rachel Wood si restu, care au rolurile mai micute. De vazut!

8.5/10

Doghouse {2009}

Asta e tot un film din seria precedenta. Nu prea stralucit, nu prea nimic in mod special. Doghouse e o comedie (care nu e amuzanta) horror (care nu e terifianta sau orice altceva tangential cu horror) britanica care e facuta dupa reteta bine-cunoscutului, aclamatului, cult clasicul Shaun of the Dead care a nascut un nou gen in comedie si in horror, combinandu-le, oferind publicului ceva nou, distractiv si terifiant in acelasi timp. Sam Raimi a facut ceva asemanator cu Evil Dead, de asta e si mentionat in acest film de cateva ori.

Insa sursa de inspiratie pentru acest film ramane indiscutabil Shaun of the Dead pentru simplul motiv ca e britanic. Mai multe asemanari pe care nu le detaliez sunt evidente la vizionarea ambelor filme. Aici e vorba despre un grup de prieteni care ajung intr-un sat cu adevarat minuscul pentru a inveseli un alt prieten de'al lor cu cateva zile de golf si relaxare. Ajungand aici, fara sa dau vreun fel de spoiler sau ceva, toate femeile sunt transformate in zombie. Si numai femeile, barbatilor nu li se intampla nimic, nici daca intra in contact cu ele. Singurul scop al femeilor transformate e sa caute si sa omoare barbatii. Destul de infricosator pentru 6 amici din Londra.

Bineinteles, tot filmul ei se invart prin oras incercand sa scape de ele iar finalul e neconcludent, lasand loc pentru un sequal. Problema filmului e scenariul...aproape inexistent. Exista o idee la baza si aceasta s-a dorit a fi in centrul atentiei productiei. Scenariul nu face decat sa ofere o explicatie si un mister dupa aceasta, pe ici si colo. Poantele verbale sunt practic zero, cele fizice sunt oarecum reusite chiar daca eu nu am schitat niciun zambet...decat poate o data. Ideea a putut fi executata cum trebuie datorita unor machiaje excelente si datorita unor actrite ce stiu sa se miste a la zombie. Din punctul meu de vedere reuseste sa faca ce isi propune filmul asta, sa distreze timp de o ora si 25 insa pentru fanii genului, comparand filmul cu altele din trecut, acesta e sub-mediocru si nemultumitor.

6/10

G-Force {2009}, Land of the Lost {2009} si Private Benjamin {1980}

N-am mai luat poza cu ciumpalacii aia de la G-Farce. Asadar astea's ultimele 3 filme vazut de mine si nici una nu merita un post dedicat. Dintrun motiv simplu...sunt slabe. Sunt submediocre si dai de ele numai daca vrei sa dai de ele. Pentru ca singure nu ies in evidenta...nu au prin ce pe cont propriu. Nu sunt nici prea, prea, nici foarte, foarte.

Sunt genu ala de film pe care il vezi in cazuri extreme cu cineva sau cand te plictisesti de moarte ca nu ai ce face insa risti sa te plictisesti si mai tare daca nu te lasi cufundat in atmosfera filmului. Eu am zis ca pe primele doua le vad pentru ca sunt cateva mici detalii care m-au interesat. In G-Force de exemplu erau actorii care si-au imprumutat vocea animalelor digitale...printre care numaram Sam Rockwell, Nicholas Cage (pe care nu il recunoaste multa lume dupa voce in film), Penelope Cruz, Steve Buscemi, Jon Favreau si Tracy Morgan. Cei care se vad in carne si oase sunt vazuti rar si au personaje neinteresante si foarte plate, de parca animalele digitale au personalitate mai dezolvatat...

Cam asta m-a interesat pe mine la G-Force...nu povestea...porcusori de Guineea care vorbesc si au misiune secrete tip Mission: Impossible, asta e deja subiect ce poate distra numai copilasii mici. Eu nu numai ca nu mai sunt un copilas dar nici nu m-a introdus in poveste astfel incat sa o cred...cu exceptia unui element. Inventia ce traduce limbajul porcusorilor in limbaj uman. Macar nu au facut aceeasi greseala aberanta ca in trecut cand animalele vorbeau fara probleme cu oamenii de parca e ceva normal. Bine, acolo e fantezie si e film...dar unele se vroiau luate in serios.

La Land of the Lost imi place de Anna Friel pe care am urmarit-o cu placere in Pushing Daisies, unde mi-a placut foarte mult si m-a facut astfel sa vad si alte filme in care a jucat. Apoi este Will Ferrell care m-a facut "sa ma rad" in cateva filme insa aici, putine au fost datile in care am ras cu pofta insa mi-am dat seama ca e o placere vinovata filmul asta. Nu m-a plictisit, mi-a placut actrita din rolul principal, m-a facut sa rad de cateva ori, ceea ce e bine, plus ca m-a distrat aventura si m-a facut sa ma simt parte din echipaj, ala care tace, se uita si face ca ei in timp ce ei merg mai departe. Dar nu e ceva extraordinar filmul asta si nici memorabil. Regizorul a mai fost o chestie ce m-a facut sa ma uit la film...el regizand si Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events, a carui vizual mi-a placut si mi-a atras atentia complet. Plus ca juca si Jim Carrey.

Private Benjamin e pe lista si am zis ca hai sa vedem si cu asta ce e. Previzibil in imprevizibilitatea lui, o tipa cam fitoasa, caracteristica Holywoodului, jucata de Goldie Hawn, nu mai stie ce vrea sa faca cu viata ei asa ca intra in armata. Cat e in armata (aici avem multe aventuri si poante ratate) intalneste iubirea vietii ei, cel putin asa crede, nu contesta nimeni chestia asta, un doctor frantuz, jucat de Armand Assante, de care se indragosteste. Fad, se putea mai comic, Goldie e intr-adevar un plus, dar nu destul...se putea mai bine din orice punct de vedere. Dar te face sa ghicesti cum o sa se termine si nu sunt decat doua raspunsuri...ramane cu francezu sau se intoarce in armata?

5/10, 6/10 si 5/10

Roma, città aperta {1945}

Roma, Oras Deschis. Un film al regizorului italian Roberto Rossellini, primul film pe care il vad din filmele regizate de el. Ce sa zic...cam plictisitor. Evident, nu e dorinta mea ca cititorul, daca exista acela, sa ramana care cumva cu impresia ca nu mi-a placut filmul. Nu. Filmul e foarte bun, subiectul e foarte delicat, mai ales la vremea respectiva, executia e foarte buna, tot asa, pentru vremea respectiva. Dar pentru un spectator nou, tanar, acest film poate fi intrepretat foarte bine ca lung si lalait.

Si doar nu e lung. Are doar o ora si 40 de minute. Dar senzatia ca nu se petrece nimic in film, ca lipseste drama si punctele culminante. Vedeti, exista puncte culminante dar nu m-au afectat emotional. Si asta e o problemuta. Momentele socante din final, cele cu tortura, nu se compara prin nimic cu cele din ziua de azi care te afecteaza atat vizual cat si psihic. Putea sa fie cu atat mai bun daca lasau la o parte timiditatea si compasiunea lor fata de parerea publicului. Intrun film de acest gen, care arata terorile de zi cu zi ale unui razboi trebuia sa vedem panica si frica incomensurabila.

Roma, oras deschis pentru germani sa intre si sa-l ocupe asa cum doresc. Dramele oamenilor ce sunt afectati de ocuparea nazista si de prezenta constanta a nemtilor pe strazi. Desi Italia a fost de partea germana in cel de'al doilea razboi mondial aici vedem parerea italienilor despre aceasta alianta, o parerea sincera care arata neputinta lor fata de acest dusman (in viata particulara)/ aliat (in analele istoriei), vedem neputinta lor fata de acest nedreptati, neputinta lor chiar daca curajul exista, vedem lupta lor de zi cu zi care se petrece in spatele usilor inchise si nu in contact direct cu inamicul.

Dar o mai zic o data, trebuie vazute atrocitatile in mod direct pentru a simti ce inseamna un razboi adevarat. Filmul a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu si intr-adevar, spre final se vede duritatea si sinceritatea scenaristilor pentru acest razboi si in acelasi timp pentru orice razboi ce va sa vie.

8/10

G.I. Joe: The Rise of Cobra {2009}

Poc, poc, bum, poc, bum, bum, bla bla bla, poc, poc, BUM!!!, bum mai mic, POC, pumn, sabie, poc, bum bum bum, bla bla bla, poc poc poc, pop. Poti sa continui asa toata ziua si descriu cel mai bine despre ce e filmul asta (daca poate fi numit asa...poate fi numit asa pentru ca a fost tras pe film, dar nu pentru ca ar fi unul in adevaratul sens al cuvantului) si cat de S.F. si inutil este.

Adica hai, sa zicem ca ai castigat 10 lei si chiar nu stii ce sa faci cu ei si iti plac filmele, probabil te-ai duce sa il vezi la cinema, dar probabil si cel mai posibil nu. Nu pentru ca oricine stie ce sa faca cu 10 lei ce nu implica o cinema, nu la noi in tara cel putin. Daca ai 10 lei si vrei sa mergi la cinema si vrei sa vezi un film cauta cu totul altul. Asta merita numai daca explozii si gloante ai in cap...si poveste 0 (da zero frate). Filmul asta a avut un buget de 170 de milioane...un buget imens pe vremuri de genu asta. Pervers. Dar pe langa 170 de milioane au uitat sa angajeze si un tip cu o poveste mai interesanta. Nu a avut niciunul din cei 5 o idee mai stralucita asa ca au umplut filmul asta cu clisee. Cele mai folosite si des intalnite clisee din filmele de actiune cu soldati...

G.I. Joe se presupune a fi o operatiune de elita unde vin cei mai bine antrenati si cei mai inteligenti soldati de pe planeta. Gresit. Aici vin cei mai mari imbecili care in orice moment spun cea mai penibila replica. E trist si enervant. E enervant pentru cel care vrea mai mult decat o explozie cand aude tampenii pe langa o explozie.

Ma, nu zic ca nu imi plac chestiile astea, cateodata prefer sa imi relaxez creieru pe care il folosesc mult prea mult la chestiile de la facultate cu cate un film de genu asta, dar la asta e riscul ca pe langa sa se relaxeze neuronul mai sunt sanse si sa moara din neglijenta...hai ca atac prea mult filmul asta si pe mine m-a relaxat, chiar daca simteam ca o dadeam intro stare de retardism pe care o atacam cu comentarii acide cu cei care vizionam filmul. Un mare minus pentru Channing Tatum, noul star de actiune a lu peste prajit si un mare plus pentru Rachel Nichols care e doar buna.

6/10

Sunshine Cleaning {2008}

Spalatoria Raza de Soare e un filmulet mic, independent, cu actori mari si un scenariu interesant. Zic succint despre ce e vorba...doua femei, surori, intra in meseria de curatat dupa cadavre care se impusca sau sunt impuscate...sau dupa cadavre in general. E o meserie mizerabila, puturoasa dar foarte profitabila.

Cea mai mare din surori, jucata de Amy Adams, nominalizata la Oscar pentru rolul din Doubt, e cea care mai are experienta cu curatatul. Mai curata aici o casa, pe acolo camere de hotel...etc. Nu are un viitor prea stralucit si trecutul nu si l-a bazat pe invatatura. Acum curata dupa oamenii care o priveau de jos in liceu. Cam asa se invarte roata in viata. Intrand in meseria asta de curatat dupa cadavre cu sora ei jucata de Emily Blunt la inceput par doua amatoare, par ca si cum ar fi intrat de pe strada in casa mirosind a decompunere cu o mana in solduri si una la nas. Povestea avea un imens potential, foarte multe momente mai amuzante decat ar fi fost in film si loc de replici taioase si inteligente. Da de unde...

Tot ma asteptam la ceva interesant dar nu am vazut decat povestea unei familii de ratati care fac alegeri gresite in trecut, in prezent si poate nu in viitor, spre binele lor. Fata mare e un ratat, cea mica e un ratat si mai mare, tatal lor e un ratat caruia nu ii iese nimic, pustiul cele mari e un viitor ratat pentru ca face pe de'an'doaselea cam totul. Ma asteptam la un film independent sarcastic, amuzant, dramatic acolo unde trebuie, cu ceva surprize...singura surpriza care de fapt nu e o surpriza e ca toti actorii joaca foarte bine. Lucru la care ma asteptam. Vroiam sa fie mai bun...sa imi placa mai mult, insa m-a dezamagit.

6/10

Ice Age: Dawn of the Dinosaurs {2009}

Distractiv film...nici nu ar trebui sa mai adaug ceva insa fiind al treilea dintro serie de animatie de succes ar trebui sa mai zic ceva. In asta, al treilea, Manny mai are putin si e tata, Ellie fiind insarcinata. Sid a gasit trei oua de dinouzaur si imediat s-a indragostit de ele si de ce a iesit din ele, Diego vrea sa pleaca din haita pentru ca are o criza de varsta medie si cauta o aventura. Scrat a gasit o veverita de care usor, usor se indragoseste pentru ca asa e normal in orice film din Holywood.

Intreg filmul e un cliseu din orice punct de vedere al povestii. E usor patetica chestia asta...e enervanta. Vrei sa vezi un subiect nou dar vazand unul vechi nu iti dai seama decat ca au scos ceva din cosul vechi al Holywoodului plin cu povesti care s-au povestit, neasteptate sa mai fie folosite vreodata, ca sa mai faca ceva sa le mai iasa ceva bani, ceva publicitate, ceva atentie, ca doar daca lumea noua afla de Ice Age 3, stie ca mai sunt 2 inainte...si cumpara DVD-uri sau le inchiriaza sa le vada...asta daca este cineva corect.

Insa filmul are o poveste simpla, usor de urmarit, draguta si distractiva, amuzanta si plina de aventura in care personajul iese cel mai mult in evidenta. Acel personaj este Buck, cu vocea lui Simon Pegg (s-ar putea s-o mai fi spus dar asta are aceeasi zi de nastere ca mine). Un personaj extrem de amuzant si uimitor de curajos. Tot te astepti ca in final sa fie un ratat dar nu, asta e un adevarat Beowulf care se lupta cu acelasi monstru de fiecare data, ii da drumul si se lupta iar doar pentru distractia vietii si a vanatului. E motivul pentru care merita vazut filmul asta. Asta si pentru grafica uimitoare care chiar si in 2D e uimitoare si detaliata. In 3D sunt sigur ca ar fi fost un adevarat festin pentru ochi dar am apreciat si asa calitatea, imaginandu-mi cum ar fi aratat in 3D.

Asadar o animatie buna pe anu asta dar povestea seamana in general cu cea din Shrek. Daca le vizionati pe amandoua veti intelege de ce.

8/10

Final IIFF 2009

Si iata ca s-a terminat...sau na, se termina in seara asta cu petrecerea voluntarilor.

A fost misto si memorabil. Se putea oricand mai bine la organizare, la calitatea filmelor si toate micile detalii dar asta e cand e prima data. La anul va promit ca o facem mai bine si toate filmele o sa fie luate la calitate mai mare si proiectate toate ba digital, cu proiectorul electronic, ba numai la cinematografele noi unde calitatea e ireprosabila. Asta mi-am dat seama zilele astea...se vede mult prea urat la proiectoarele de la Victoria...trebuie un upgrade, sau nu, trebuie lentile mai bune pentru ca mecanismul ce invarte pelicula merge.

Victoria a fost ca o casa departe de casa...am stat acolo si de dimineata de la 11 pana noaptea la 1. Am primit o masa pe zi (era calda daca mergeam pe Sf. Lazar dar era prea departe) pe care o mancam in sala :)) pentru ca sala de mese nu exista in Victoria. A fost misto pentru cele cateva zile (9) pe care le-a avut festivalul. Am cunoscut multi oameni, cateva vedete ca doar e Iasul, nu Bucurestiul, printre care se numara Anamaria Marinca, Ion Sapdaru, Cristi Mungiu, Bobby Paunescu, Monica Barladeanu, Luminita Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Boguta si tanara vedeta din filmul care a luat premiul pentru cel mai bun film romanesc, Andreea Bosneag...

In fiecare seara din cele 9 (mai putin vreo 2) am fost prezent la petrecerea de dupa...ce tinea pana dimineata devreme...4-5 cand se mai linistea lumea si mergea inspre camerele de hotel sau case. S-a baut mult, pe gratis pentru cei din staff si dintre voluntari, s-a dansat si mai mult si lumea s-a distrat. Conexiuni s-au creat, postere am luat (trei...doua de la festival, cea cu Chaplin si cu zombie si una cu Amintiri din Epoca de Aur), autografe la fel...per total m-am distrat si pot spune sincer ca e unul din cele mai frumoase evenimente la care am fost din cauza oamenilor si din cauza filmelor pe care le-am vazut...dintre care Moon ramane preferatul meu pe acest festival.

Ma intorc si la anul si sper sa fie si mai multe filme bune...

Francesca {2009}

Ultimul film din festival, cel cu care s-a pus punct, a fost unul foarte plictisitor la care sala a fost arhi-plina...plina de personalitati ale artelor vizuale sau nu, politicieni, bla bla bla, bla bla bla, la fel ca la filmul lui Mungiu. Spectatori numai pe baza de invitatii. Crema cremei Iasului. Etc...

Ceea ce e de mentionat e ca a venit si...exact...Monica Barladeanu, sau Monica Dean cum ii place sa se numeasca in filme pentru ochii americani. Partea misto nu e cum a jucat ea in film, pentru ca a jucat destul de binisor, nu totalmente prost, a fost ca i-am luat autograful. Cam asta a fost misto la toata chestia de cand a inceput filmul pana cand s-au dat autografele. In rest mai nimic. Monica e o frumusete si cam toata lumea care a vazut a ramas inmarumurita si cu o senzatie ca "da, chiar e frumoasa" pentru ca in sfarsit au vazut-o in realitate...e o adevarata frumusete, rafinata si extrem de dulce in acelasi timp...

Filmul pe de alta parte e o prostie. E vorba despre plecarea acestei Franceste in Italia la "produs", la spalat bosorogii imobili la fund. Dar de fapt ea are un vis mai mare, sa mearga acolo si sa deschida o gradinita pentru copii romani. Visul ei e posibil insa cativa factori o impiedica sa mearga pana la capat. (spoilere, dar whatever, oricum filmul e prost) Pe langa faptul ca tatal ei ii zice sa nu mearga iar mama ei (jucata de Luminita Gheorghiu) si prietenul ei are probleme groase cu banii, ea desi se simte neincurajata si ancorata in aceasta realitate trista pleaca spre Italia. In drum, si asta se intampla in final, afla ca s-a intamplat ceva cu iubitul care datora foarte multi bani la diversi oameni suspecti...suspecti de prosti.

In film nu se intampla mai nimic. De fapt e extrem de plictisitor, banal si neinteresant. Vorbarie exista dar e un scenariu care nu a meritat filmul care l-a stors de la scenarist, aplauzele din sala, de la final, pot avea mai multe explicatii...una ar fi ca s-a bucurat ca filmul s-a terminat sau ca au facut-o din curtoazie din cauza ca Bobby Paunescu, Monica Barladeanu, Teodor Corban, Ion Sapdaru si Luminita Gheroghiu se aflau in sala, ei fiind implicati in crearea acestui film...Paunescu a facut o regie specific romaneasca...cu cadrele lungi, statice in care camera este fixata intrun punct si lasata in pace iar actorii isi spun replicile si joaca cum cred ei ca e mai bine...nu e bine asa si niciodata nu e bine. Temele rasiste fata de italieni au fost discutate si ras-discutate si pe noi putin ne implica...dar cei de la Venetia au fost deranjati...asa cum se stie...

6/10

Cealalta Irina {2009}

Cealalta Irina e o poveste tulburatoare, trista despre cum ii putem pierde pe cei dragi in orice moment si despre o iubire puternica.

Andi Vasluianu face un tur de forta ca paznicul de noapte intrun mall din Bucuresti. Munceste noaptea, doarme ziua, dar chiar si asa, sotia lui vrea sa plece sa munceasca in strainatate. Pana la urma merge sa lucreze in Egipt. Se intoarce de acolo putin schimbata. Se observe o raceala in relatia celor doi si vizita la parintii ei nu e tocmai una reusita pentru ginere. Se intampla multe aici de unde putem deduce ca relatia lor nu mai dureaza mult, stiind inca din start ca a luat-o pe ea dupa ce a divortat...

Vestea de la telefon pe care o primeste face ca toata sala sa aiba un moment de tacere cauzat de neasteptarea acestei vesti. Cealalta Irina nu se refera la o Irina schimbata de circumstantele unei tari sau ce a facut ea acolo...si de faptul ca a murit. Sinucidere...insa sotul ei crede ca e imposibil stiind pofta ei de viata si dorintele ei din viitor. Insa nu isi cunostea sotia atat de bine pe cat credea. Dupa ce a aflat vestea au inceput plimbarile...pe langa faptul ca a dat de multe ori nas in nas cu birocratia...a incercat si el, citind rapoartele politistilor, sa inteleaga mai bine moartea ei si daca intr-adevar s-a sinucis.

Vedem aici un model din realitate, o situatie neobisnuita si trista, o poveste tulburatoare, un mister hranit de dorinta sotului de a afla cat mai multe despre moartea ei chiar daca are datele in fata si nu le crede...nici cand ii vede cadavrul, dupa ce il scoate din bandajele infasurate in jurul ei ca pe o mumie (remember ca vine din Egipt), nu crede ca e ea ci ca s-a gasit o copie identica care a fost adusa din greseala...momente de dragoste adevarata, subliminale. Insa in aceeasi masura aflam si cum Aurel (Andi Vasluianu) nu facea parte din viitorul ei, un viitor care nici ea nu a vrut sa-l aiba pana la final...

A fost un concurent serios pentru competitia de lung metraj insa l-a luat pe merit "Cea mai fericita fata din lume" si la ridicarea premiului a venit chiar actrita din rolul principal, Andreea Bosneag. Filmul "Cealalta Irina" insa, merita vazut pentru intensitatea dramatica si calmul pe care il are Andi Vasluianu cu rarele rabufniri pentru a spori dramatismul din scena.

8.75/10

Battle in Seattle {2007}

Filmulet cam vechi care a facut parte din competitia de lung metraj din nu stie ce motiv...

Nu mi-a placut in mod deosebit nimic din filmul asta ci chiar m-a plictisit pana la oase. Am zis ca vad ceva interesant, antrenant, haotic, poate multi au vazut asta insa nu si eu. Ideea din spatele filmului e simpla...ne repovesteste intamplarile de la protestele din '99 in legatura cu WTO (World Trade Organization). Acesti anarhisti pasnici care mai tarziu se fac violenti nu doresc globalizarea. Globalizarea inseamna multe...sclavism, capitalism, dezumanizare, robotizare, conturi mai grase pentru cei care deja controleaza marile bogatii ale planetei...

Actiunea filmului se bazeaza pe evenimentele din strazile orasului Seattle din luna noiembrie spre decembrie. Comportamentul politiei, comportamentul ba pasnic, ba violent al protestatorilor, lupta ce se poarta si in spatele zidurilor, o lupta calma fara violente dar influentata de protestele de afara.

Aceasta rebeliune a omului este fundamentala spiritului sau insa de multe ori nu are efectul dorit. De multe ori avem esecuri si nu putem opri ceea ce vine. Jocul actorilor nu m-a impresionat deloc, ba chiar l-am considerat foarte slab la personajele principale. Il recomand dar nu chiar...

7/10

Only {2008}

La filmuletul asta au venit la festival cei doi regizori...canadieni de origine, evident au vorbit numai in engleza. Inainte de a povesti cate ceva din film am sa spun cate ceva despre regizori...in special regizoarea Ingrid Veninger.

Aceasta are multi ani (39 mai exact) si se comporta si se imbraca ca o tipa de vreo 20 de ani. De pacalit sunt sigur ca ar pacali pe cineva pentru ca are o fata de bebelus din cauza ca se uita smiorcait cam la toata lumea. Oricum, nu conteaza asta, asta e prima impresie pe care o ai despre ea. Ideea e alta...inainte de a incepe filmul vine la pupitrul de comanda, de unde are sa fie proiectat filmul ei si imediat ce se termina precedentul film ne cere sa facem un test...zicem ok. Ii facem un test, o supara putin contrastul, se repara, e multumita. Incepe filmul...se aseaza cu un rand in fata biroului unde se afla tot echipamentul, inclusiv laptopul cu traducerea. In timpul celor 74 de minute, si nu glumesc, cred ca s-a intors la tipul de la tehnic de vreo 5-6 ori sa ii zica ba sa dea mai incet, ba mai tare, mai sa umble la luminozitate, ba la contrast...trageti singur concluziile.

Astazi (1 oct.) au fost decernarile premiilor. Nu a castigat...pentru ca a meritat sa nu castige. Filmul e o prostie lunga (desi scurta ca timp) despre doi copchii care se comporta ca doi copchii de 12-13 ani dar vorbesc ca doi oameni maturi incercand sa fie copii. Nu e tocmai ceva inteligent filmul...nu e elaborat, e facut cu bani putini, cu oameni putini, regizorii ii joaca si pe parintii copiilor, la amandoi, da?, cu oameni putini la tehnic, dar facut cu dragoste si tot rahatu ala sentimental care ti-l arunca un proaspat regizor la tine cand nu are ce lucra ca actor...ca astia doi.

Nu iese in evidenta prin nimic...pustii joaca ca doi pusti, nimic dramatic, nimic deosebit, regia incearca sa fie interesanta, cateodata reuseste, cateodata nu, cateodata ne mai arunca si un omagiu sau referire...de ex. cei doi pusti joaca tenis si camera urmareste mingea...get it? Blow Up...uu, original. Nici nu mai are sens sa zic vreo ceva de film...doar stati la o parte de el. Nu il bagati in seama...nici nu inteleg ce a cautat la festivalul asta de film...

6/10