Dancer in the Dark {2000}

Unul din muzicalurile care spun ceva cu adevarat important. Ce e important la ce prezinta filmul asta? Umanitatea si in paralel cu aceasta inumanitatea. Ti se rupe sufletul cand vezi ce se intampla in fata ochilor tocmai pentru ca e prezentat un caz extrem portretizat de personaje ale caror emotii sunt si acestea extreme. Ma refer aici la personajul principal jucata de cantareata din Islanda, Bjork. A jucat incredibil si asta pentru ca a facut personajul numai al ei. Sunt aproape sigur ca o bucatica din personalitatea personajului se afla si in persoana reala. De asemenea, mana regizorala a lui Lars von Trier a ajutat-o enorm pentru ca este, cu adevarat, un regizor bun spre foarte bun.

Nu o sa ajunga stilul sau, Dogma 95, la inima mea prea repede pentru ca eu gasesc ca un film trebuie sa fie ceva ce nu arata ca realitatea ci e tocmai ceva mai mare decat viata. E ceva ce trebuie sa arate deosebit si grandios, dar nu exagerat. In acest ambalaj se pot introduce trairi autentice si o poveste ca aceasta, care e foarta buna. Chiar si asa, nu pot sa neg ca e unul din cele mai bune muzicaluri din cate am vazut. Stilul european e inconfundabil si se observa simplu din cauza ca e exact opusul americanului. Plus, ca pe langa cel american, asta e si mult mai plauzibil din moment ce totul se petrece in gandul unei singure persoane.

Finalul e sfasietor si nedrept dar aceasta ducere la extrem, aceasta usoara exagerare, e ceea ce stoarce o lacrima de la spectator, sau poate mai multe. Personajele sunt incredibile si foarte bine definite si caracterizate in special rolul actritei Bjork. A jucat magistral si ar fi meritat o nominalizare desi tot ce a primit filmul asta a fost pentru cea mai buna melodie, premiu necastigat. Oricum, filmul a fost bun chiar si ca muzical.

8.3/10

Blow Out {1981}

Nu prea m-a surprins cu nimic si faptul ca e o combinatie intre doua filme cunoscute pe care oricum o observa oricine...BlowUp si The Conversation inseamna ca nu e prea deosebit. In general remakeurile nu imi atrag atentia prea mult pentru ca nu aduc nimic nou decat ce poate sa faca regizorul cu noua tehnologie.

Brian De Palma are un stil de regie - pozitionare a camerei ce intr-adevar atrage atentia. Mi-a adus aminte de Scorsese, amandoi din aceeasi generatie si oarecum aceeasi scoala de filmat...realista dar interesanta, nu neaparat in stilul Hollywoodian ci mai mult cel New Yorkez. Sunt tousi cateva scene/faze in filmul asta care au fost interesante cum ar fi scena ce a inceput toata intriga, atunci cand Jack se afla pe pod si inregistra sunetele din natura...care mai de care, fosnetul copacilor, susurul apei, o broasca, o bufnita si un banal accident de masina care e mai mult decat pare.

De la acel accident, in care se afla un posibil viitor presedinte al americii s-a format o interaga conspiratie. Jack, specialist in sunet (facilitand efectele sonore in filme), descopera pe inregistrarea lui un sunet ce se aseamana cu cel al unui pistol al carui glonte trece prin roata ce facea parte din masina din accidentul pomenit mai sus. De aici se porneste o aventura pe viata si pe moarte, un thriller destul de slabut insa care m-a dezamagit. Daca nu avea numele lui De Palma legat de producerea acestui film sau stilul sau nu iesea niciodata mediocritatea asta. Iesea ceva mai prost...doar daca era un regizor mai bun prin jur.

Incheind...nu mi-a placut pentru ca nu e asa de grozav.

6.75/10

Harold and Maude {1971}

Unul din titlurile care intra pe lista filmelor care imi plac in mod deosebit. Deja de la un timp nu mai am un film preferat sau macar un top 10, am prea multe filme care imi plac carora le-am acordat eu, personal, dupa propria scara valorica note de 9 si 10 care oricand le-as revedea cu cea mai mare placere. Lista e foarte lunga asta din cauza ca filmul e ceva ce te suprinde tot timpul. Chiar si asa, dupa numeroase filme vizionare, inca reuseste sa ma uimeasca cu astfel de filmulete uitate de multi, nepomenite de altii...dar care sunt o mica comoara o data ce sunt gasite.

Harold & Maude poate fi unul din cele mai romantice filme din cate ai vazut din cauza unor motive simple. E o comedie reusita, deci da, este o comedie romantica dar nicidecum la standardele atat de slabe ale acestor vremuri...dar tot romantismul e format din cuplul ciudat. Un tanar de...sa zicem 16-18 ani, un adolescent dus la extrem care se razbuna prin sinucideri false fata de mama sa care nu ii acord nici un dram de respect sau iubire...sinuciderile sale sunt atat un strigat de ajutor pe plan emotional, desi nu recunoaste usor, cat si un motiv sa radem copios de fiecare data cand incearca ceva de genul asta.

E un adolescent ciudat dar bogatia financiara ii permite o anume doza de excentricitate de parca s-a nascut original in familia Adams. Hobbyurile sale sunt sinuciderile numeroase ( ;) ), inmormantarile si gerontofilia. Pe Maude (cam, cica, 80 de ani, desi pare mai tanara) o intalneste tot la un o inmormantare, loc in care se tot intalnesc. Relatia lor este atat de fireasca incat credem imediat ca ne uitam la doua suflete de aceeasi varsta prinse in corpuri diferite...el e mult mai batran decat pare iar ea indiscutabil mai tanara...se completeaza reciproc minunat iar relatia lor e naturala si acceptata in ochii nostri, ai specatorului care ajunge sa-i indrageasca rapid.

Concluzia e ca filmul asta e unul foarte memorabil si foarte bun, cu foarte multe elemente de cult prin el care nu fac decat sa-i intareasca pozitia de film memorabil. Finalul ramane deschis la interpretari...alegem sa credem ca el a ajuns la ea sau a invatat ceva din aceasta aventura ce l-a marcat pentru tot restul vietii.

9.3/10

The Secret of Santa Vittoria {1969}

Filmul asta trebuia sa-l vad azi la 6 dar cum ghipsul buclucas inca ma incomodeaza teribil (pana luni) am zis totusi sa fiu alaturi de ceilalti cinefili cu gandul, daca cu prezenta mea incredibila nu se poate... :)))))

Ok, lasand treburile "serioase" la o parte filmul a fost foarte amuzant...distractiv, exact cum vrei sa fie un film placut de duminica. Da, deci e un film ce merita pastrat pentru calitatea la care e facut dar si pentru mesajul sentimentalo-kitchos care il are dar care ne place si il acceptam. Un sat minuscul din Italia cu numai 1200 de locuitori se afla in prag de razboi cu germanii...da, ati spune ca da, 1200 de locuitori printre care femei, copii si batrani trebuie sa tina piept unei armate gigant ca aceea a nemtilor din al doilea razboi mondial. Ei bine nu...data de atat e stiuta din inainte dar tinta nemtilor nu e un masacru ci vinul. Da, vinul.

Toata treaba din filmul asta se invarte in jurul nectarului divin - care la mine nu a prins gust inca - vinul. Filmul asta nu trebuie sa fie luat in serios inca din start cand vedem ca betivul si clovnul satului este ales primar. Bine, cele doua atribute cunoscute ale primarului merg intotdeauna mana in mana...nu e beat fara sa fie clovn si nu e clovn fara sa fie beat...ceea ce inseamna numai ca atunci cand e treaz e un om cu capul pe umeri cu o inteligenta taraneasca innascuta. Anthony Quinn construieste acest personaj memorabil si 100% italian cu multa energie si un accent pe care il indragesti din prima.

Portretizarea germanilor e una extrem de dulce si inimoasa dar sa zicem ca e justificata. Atat de misto joaca Anthony incat personajul lui i-a vrajit si pe ei. Si nu e de mirare, e un clovn cu inima mare si tocmai asta inseamna ca e si foarte puternic. De asemenea il face un excelent mincinos. Ce o mai tarai atat? E un film bun, distractiv si amuzant care are de toate.

8.75/10

Ringu {1998}

Ring

Mi-am adus aminte de The Ring din 2002, asa, deodata...Mi-am zis ca trebuie sa-l revad dar mi-am propus sa las vizionarea aia pe alta data asa ca am luat originalul, despre care am auzit multe dar nu l-am vizionat niciodata.

Si la final, pot spune sigur si cu mana pe inima ca e remake-ul e mai bun decat originalul. Da, cel din 2002 cu Naomi Watts e mai bun, nu cu mult mai bun dar unele elemente, cruciale pentru un horror/mister sunt mai pronuntate si facute mai bine in remake...cum ar fi: video-ul propriu-zis care produce atata tristete si in primul rand moarte e mult mai ciudat, mai lung si mai bun decat in original...ca e mai lung nu inseamna ca e mai bun dar elementele de detaliu din video-ul remakeului ajuta la mister. Fiecare detaliu din video este folosit in elucidarea misterului pas cu pas. Apoi atmosfera din remake e mult mai reusita, accentuand panica si momentele infricosatoare. Scenariul este mai complex in remake, nu la fel de simplu si liniar in original.

Cam orice chestie din remake e mai buna decat in original. Dar totusi revenind la cel de acum. Mi-ar fi placut sa-l vad inainte Ringului din 2002 ca sa-l judec mai obiectiv de acum dar chiar si asa, sunt sigur ca tot cel din 2002 mi-ar fi placut mai mult. Ideea filmelor ramane, evident, aceeasi...un copil este omorat si acum bantuie prin intermediul unei casete video.

7.5/10

Dead Poets Society {1989}

Nu e prima data cand dau peste filmul asta. A fost dat la televizor acum ceva ani mai mult decat o data, dar nu cred ca m-am uitat o data la el de la inceput pana la sfarsit. Tin minte doar ca a jucat Robbie Williams dar daca ma intrebai ce rol joaca nu stiam sa-ti raspund. Asa ca am hotarat sa-l iau frumos de la capat, sa-l vad in intregime.

Asta e genul de film la care nu excela jocul actorilor (desi Robbie clar a jucat excelent si a primit pentru asta o nominalizare), regia (desi a fost foarte buna aceasta parte condusa de Peter Weir si a primit si el o nominalizare), imaginea, etc...ci mesajul. Mesajul e cel ce dainuie in memoria de lunga durata dupa vizionarea acestui film...si e format din doua cuvinte, chiar daca poate fi elaborat...CARPE DIEM! Asta ii invata pe elevi genul de profesor la care te gandesti ca dai cand esti in liceu (ca la facultate parca e prea tarziu). E genul de profesor care stie ca singura modalitate de a te numi om cu adevarat e sa fii unic si nonconformist. Tocmai aceasta nonconformitate poate transforma omul de rand intr-unul deosebit care poate spune ca nu a trait degeaba.

Invatamantul din ziua de azi nu are coaie. Profesorii, majoritatea, respecta programa scoalara din anul respectiv si atat. Predau date inutile care sunt uitate anul urmator, ii invata pe elevi nimic din ce pot folosi in viata. Nu ii indeamna la actiuni ce ii pot scoate din monotonie sau banal. In cazul meu cel putin a existat un singur profesor care ne-a indemnat sa gandim in afara cutiei...dar asta si pentru ca ce ne-a predat si invatat facea parte din materia pe care trebuia sa o invatam pentru BAC. Bine, s-a elaborat mult pe langa subiect dar in cele din urma, nici un profesor nu indeamna la romantism, la arte...pentru ca astea nu au nici un rost, desi sunt necesare pentru a arata ca suntem umani si nu robotici.

Aa, plus ca e un material foarte puternic ce arata ce influenta au parintii super-protectori in viata unui copil care nu vrea sa urmeze visul altcuiva. Aici a fost un caz extrem din cauza felul de a fi a baiatului. Era un romantic incurabil, o fire impulsiva, dar in cele din urma un om extraordinar. Actiunea pe care a facut-o a fost justificata din cauza ca avea sa regrete toata viata ceva ce nu a facut acum.

E un film extraordinar si foarte memorabil. Il recomand tuturor sa judece fiecare daca e conformist sau nu.

9.25/10

From Paris with Love, The Bounty Hunter, The Crazies - {2010}

Le iau in ordinea in care le-am vazut...

From Paris with Love - Film de actiune marca Luc Besson a carui talent decade pe film ce trece. Adica serios, nimic nou si nimic interesant. Pana si scenele de actiune, care sunt singurele chestii pentru care a fost facut filmul asta sunt varza si banale. Bine, nu a regizt Besson chestia asta, pentru ca daca o facea poate iesea ceva mai fain dar nu cred ca povestea e zero. Un asistent de diplomat trebuie sa lucreze cu un agent special venit din America, jucat de John Travolta. Eh, Travolta e atat de convingator in rolul asta incat mi-a venit sa deletez filmul. Am zis totusi sa ma uit pana la final ca nu am mai vazut un film nou de nici nu mai stiu cand. Oricum...filmul m-a dezamagit mult si mai mult nu merita sa spun.

6/10

The Bounty Hunter - Asta avea ceva sanse sa devina ceva interesant dar povestea aia de dragoste m-a omorat. Un fost politist (Gerard Butler) s-a facut vanator de recompense dupa ce a divortat de sotie acu vreun an. O jurnalista (Jennifer Aniston) si fosta sotie a celui de mai sus, cauta acum urmatoarea stire bomba ca sa o publice in ziar. El are probleme cu pariurile, ea are probleme cu cei pe care ii cauta in legatura cu subiectul. Cei doi se regasesc cand el, vanator de recompense, trebuie sa o prinda pe sotia lui care nu s-a prezentat la tribunal pentru o chestie. Bun, o tampenie usoara, un film degeabist, platit onorarii la actori ca s-au prezentat la munca fizic...se incearca a fi un film romantic combinat cu ceva actiune. Actiunea nu exista si astfel votul din partea barbatilor scade brusc. Femeile primesc ce au primit in zeci de alte filme...o poveste de dragoste improbabila, imposibila, din basme...the end.

5/10

The Crazies - Am incercat sa ma uit la originalul din '73. O tampenie colosala, de asta nici nu am comentat-o pe aici ca m-a plictisit pana peste cap si actorii jucau jenant antrenati de un scenariu tampit. Asta insa e mai bun. Da, un remake din 2010 e mai bun decat un film din trecut. Am zis-o. E cat se poate de evident ca s-a lucrat mai mult la aspectul general al filmului. Actorii au jucat decent spre bine, Timothy Olyphant a fost bun in seriful care incearca sa-si apere familie cu orice pret...sotia lui, Radha Mitchell (de parca stiti cine e aia) ii sta bine in sotia speriata si ingrijorata dar totusi puternica. Atmosfera e insa chestia care te baga in sparieti, chiar daca la mine iar nu a functionat. Se simte o tenta de panica autentica facut de regie si imagini, asta pe la inceputul filmului...dar ajunge pe la mijloc sa o lalaie putin dar sa termine cu un mare boom, cel mai mare posibil. Arata bine, e fain si misto dar cam atat. Nu primeste premii speciale pentru ca ar fi un horror deosebit insa sunt cateva scene facute bine. Merita vazut o singura data in lipsa de ceva mai bun.

7/10

Tillsammans {2000}

Together

Filmuletul asta e, asa cum zic americanii, un mic gem, o mica piatra pretioasa, stralucitoare, care iese in evidenta. Dezbate relatiile umane din anii hipiotilor, sau mai exact aici 1975...

Anii aia au fost deosebiti, s-a declansat o eliberare in gandire fara precedent...dar in mare parte aceasta eliberare in gandire insemna gandirea opusa fata de majoritate. Daca lumea era imbracata atunci un hipiot de genul asta trebuia sa ramana dezbracat (asa cum se intampla la inceputul filmului)...daca conceptiile politice a majoritatii duc la o degradare in umanitate atunci hipiotul este obligat prin legile naturii sa gandeasca opusul si sa incerce sa schimbe opinia publica in proces. Prin aceste detalii filmul ne-a aratat ca hipiotismul asta nu a fost intotdeauna pace si dragoste. A avut si momente imbecile, fara logica, parca concepute de oameni tot timpul drogati.

Si nu, nu e nimic rau in a fi drogat putin cu iarba dar acestia ajung si cand erau treji sa gandeasca la fel. Atunci e de rau. Colectivul asta in care stateau hipiotii astia, numit "Together", s-a facut din bunatatea de pe urma careia s-a profitat al lui Goran. Goran e seful lor dar in acelasi timp un mielusel fara viata. Nu are opinii proprii ci prefera sa ramana tot timpul neutru. Dar oricum, nu are sens sa-l caracterizez numai pe el cand toti cei din jurul lui sunt stricati intr-un fel sau altul. Sunt toti niste copii care refuza sa se maturizeze si sa imbratiseze viata chiar daca e grea. E oarecum un film despre maturizare, desprea moartea hipiotismului din anii '60-'70, despre aceasta miscare a omului care incuraja statul degeaba, lenea.

Singurii oameni care se comporta mai matur decat ceilalti sunt evident, copiii...copiii sunt cei care observa diferentele in comportamentul celor din jur cel mai repede si tot ei sunt primii raniti. Impartasesti ura lor fata de personajul care il urasc ei. Indragesti unele momente mai ca-ti dau lacrimile si incurajezi actiunile care arata curajul personajului...regizorul, Lukas Moodysson a stiut intocmai in ce doza sa arate umanismul din persoanele care duc lipsa de asta si sa arate vulnerabilitatea unor persoane aparent puternice. Mi-a placut filmul si l-am vizionat fara pauze. Il recomand.

8.5/10

Europa {1991}

Mi-a placut filmul dar...
Cel mai mult mi-au placut chestiile superficiale...alb-negru, cele cateva faze in care se foloseste o pata de culoare, povestea nu prea desi e interesant de vazut o Germanie post-nazista, post-Al Doilea Razboi Mondial, la doua luni dupa final. Bine, totul e o reproducere si intreaga senzatie care ti-o ofera filmul in termeni de istorie vine de la propria ta inchipuire despre cum ar fi. Imagini subliminale sunt dar alb-negrul asta nu a fost folosit degeaba.

Intreaga idee din spatele lipsei aproape totale de culoare e pentru a construi o atmosfera sumbra, intunecata, posomorata ca de iad...unde toata lumea este evident inca marcata de razboi si despre intreaga reactie care o are planeta fata de tara respectiva chiar daca ei nu au nici o vina. A venit insa un american sa munceasca cinstit in tara asta...nu a fost primit cu bratele deschise tocmai din cauza tarii din care vine si chiar unchiul sau il dispretuieste pentru ca mai vrea sa-i fure si meseria. Americanul intalneste o germanca de aici, se indragosteste de ea, mie toata legatura dintre ei mi s-a parut extraordinar de rece si neconvingatoare...aici tine de acting si regie dar poate s-a vrut a se dovedi ceva prin asta.

Americanul vede din tren intregul spirit al Europei...de la saraci la bogati, de la necajiti la instariti...ii vede din tren dar ii vede si mai bine in tren, unde este naşul de la vagonul cuseta...o treaba, cica, buna...aici ii cunosate indeaproape avand scurte conversatii cu ei. Prin intermediul lui cunoastem si noi spiritul pe care il avea lumea de dupa razboi...asta daca regizorul, Lars Von Trier a facut o treaba fidela in a prezenta aceste emotii si sentimente. Cu toate ca nu e tocmai deosebit, filmul este memorabil din cauza intregii atmosfere, a stilului de filmare si folosirii de culoare sau lipsa acesteia.

7.9/10

Diabolik {1968}

Panarama de film. In sensul in care nu e un film de luat in serios. E exagerat, e absurd, e ridicol, e implauzibil, e de toate numai realist nu e. Pana la urma cred ca asta a fost si intentia. Nu pot sa-mi imaginez pe cineva normal al cap sa ia filmul asta in serios. Chiar si asa, nu e tocmai un film stralucit sau bun de ceva... :))

De la efectele speciale (unele bune, altele proaste) la jocul actorilor totul e facut de dragul de a fi exagerat. Totul e colorat si suprasaturat in culori de zici ca e o jucarii de copii si chiar ala e publicul tinta. O multe de copilasi care sunt atrasi de culori puternice si poveste ioc. Chiar si asa, am avut impresia ca ma uit la cateva povesti legate una cu alta fara o legatura cursiva intre ele...erau doar asa, una dupa alta. "Draga, fura aia...draga, fura chestia aialalta." - spuse blonda buna rau care e si gagica lui Diabolik.

Diabolik e un fel de anti-erou care are si el la randul lui inamici negativi...nu numai de ordinul pozitiv cum ar fi cei din politie. El e cel mai rau dintre rai, e mai diabolic decat cel mai rau mafiot (Valmont). Se spune la un moment dat ca nu are mama...aluzie ca ar fi direct copilul diavolului :)) . Evident, totul e exagerat si nu merita interpretat. Ceea ce conteaza e ca pe tot parcursul filmului o singura melodie imi trecea prin cap, daca mai tine minte cineva videoclipul (nu e asta, e acela in care sunt scene din acest film, dar nu il gasesc pe youtube):

6.2/10

Wonder Boys {2000}

Literar film...si mi-a placut asta. Mi-a placut actiunea rapida, neplictisitoarea, chiar daca a fost vorba despre niste scriitori, nu eroi de actiune sau genul de oameni carora asemenea actiuni li se intampla des. :))

Povestea se invarte in jurul unui profesor universitar de litere (jucat de Michael Douglas) a carui viata ajunge intr-un stagiu delicat. Sotia il paraseste, e indragostit de rectorul facultatii (Frances McDormand) la care lucreaza, are o carte pe care o scrie de 5 ani si a ajuns la 2611 pagini, are probleme cu editorul lui (Robert Downey Jr.) care a venit inapoi in oras sa-l bata la cap pentru carte. Un student al sau, mai special si talentat decat ceilalti, (Tobey Maguire) e exact genul pe care il vedem noi acum al emoului...e instabil emotional, e ca si cum traieste o conditie a geniului inca nedescoperit.

Filmul are inca de la inceput un aer puternic de film neo-noir cu nararea profesorului care urmareste filmul de la inceput pana la sfarsit si cu numeroasele evenimente deosebite si extrem de circumstantiale, personajele trec de la o aventura la alta. E extrem de inteligent scris (de unde si o nominalizare la cel mai bun scenariu), fiecare personaj e interesant si complex, in frunte cu profesorul si James Leer, studentul lui. Mi-a placut fiecare minut, m-a distrat fiecare replica, plina de comic intunecat si mi-a placut cum a jucat fiecare actor. E cu siguranta genul de film, cel putin pentru mine, care nu ma poate plictisi vreodata si care merita pastrat.

8.6/10

Speak {2004}

"Vorbeste" e genul de film care vorbeste de la sine...nu conteaza ca regia e facuta ca de un student la film, inventiva dar ultimamente banala si standard, nu conteaza ca in afara de personajul principal, interpretata de Kirsten Stewart, restul joaca in cel mai bun caz mediocru sau suficient de bine, si nu e ca si cum nu ar fi loc in rolul lor. Singurul care iese in evidenta pe langa actrita din rolul principal este Steve Zahn ca profesorul de arte mai trasnit care indeamna la creativitate si iesirea din comun...e de altfel un exemplu pozitiv pentru oricine si portretul unui profesor excelent.

Speak e genul de film independent care in acest caz vorbeste realist despre adolescenti. Multi din spectatorii acestui film se regasesc in personaje pentru ca un liceu este oricum cel mai superficial mod de a selectiona elevii si a-i pozitiona pe cate o treapta piramidala a carui loc este oricum relativ fata de persoana care ii judeca. Melinda a fost o eleva normala, care se distra, pana in vara cand a fost violata in masina unui tip. Aceasta nu numai ca a marcat-o permanent insa din cauza ca i-a fost frica a chemat politia si anul urmator (primul an de liceu) a fost, superficial, numita turnatoare...E trist ca astfel de povesti se pot intampla si de obicei sunt adevare. E trist si frumos in general filmul asta cand vedem ca se poate invinge o amintire intunecata.

Melinda Sordino este o fata normala care a trecut printr-o experienta urata si vedem in acest film procesul ei de vindecare fata psihologi sau psihiatrii. Doar ea si natura umana, doar ea si colegi sau profesori de liceu, doar ea si parintii ei. Pe de alta parte e un film care ne indeamna la ridicat vocea, la a spune ce avem pe suflet sau in ganduri, sa spunem la lume cine suntem si ce ne caracterizeaza...sa comunicam. Per total a fost un film cu si despre adolescenti foarte bun.

8.2/10

+ Nine {2009} - un muzical jenant. Un remake rusinos pentru Otto e Mezzo. Nimic bun...nici macar pleiada de actori plini de Oscaruri. - 5.75/10

Lilies of the Field {1963}

Un film motivational bun. Cam asta e si nimic mai mult. De fapt e genul de film despre care nu poti sa vorbesti prea mult din cauza ca nu este motiv sa o faci. Actorii toti joaca bine insa Sidney Poitier cu a sa portretizare a omului bun de toate ce cutrereia tara e ceea ce iese in evidenta in acest film.

Nu stim de unde a venit, nu stim exact unde vrea sa se duca...stim doar ca s-a oprit sa-si umple radiatorul cu apa la o manastire cu 5 maicute si nu a mai plecat de aici pana nu a construit o capela. A fost convins cu greu sa o faca, insa criza de varsta medie pe care o traia personajul l-a facut sa ramana si sa faca ceva cu propriile sale maini. Hotararea si ambitia personajului Homer Smith (un nume obisnuit, caracterizandu-l) il fac unul puternic si demn de incredere totala. Sidney face un personaj ce iubeste viata si totul din aceasta...in special un mic dejun complet si bogat.

Finalul e previzibil, asta e fara dubiu ceva intentionat...ceea ce e vrut sa arate filmul e doar unul din cazurile in care viata noastra poate fi schimbata de un om care intamplator trece prin viata noastra...chiar si pentru putin timp. Fiecare om influenteaza pe cei din jur cu prezenta sa, fie buna sau rea, fie puternica sau slaba. Nu e un film profund, insa e un film bun despre oameni buni, cu suflet...iar Sidney si-a meritat Oscarul, care pana in 2001 a fost singurul negru din America care l-a castigat.

8/10

Tropa de Elite {2007}

Deunazi am vazut un filmulet scurt pe net cu un tip din Brazilia care a luat ostatica o tipa in plina strada. Si tot acolo, in strada, un sniper de peste drum a gasit o "usita" si l-a impuscat fara mila pe tipul care punea in primejdie viata femeii. Am aflat apoi din comentariile la acest filmulet ca exista un film despre genul asta de politisti care ataca fara sa puna intreabari si aresteaza, judeca si executa pe moment.

L-am cautat si l-am gasit rapid. Realismul filmului iti aduce aminte de Cidade de Deus, ca de altfel intreaga atmosfera saturata a culorilor vii, contrast inalt si ascutimea imaginii. Rio e un oras superb dar realitatea se ascunde in strazile pline de droguri si gangsteri cu mitraliere si nici un motiv pentru a trai, nu unul sanatos, oricum. Era totusi un echilibru daca politia facea ceva insa adevarul il stim...poate nu e reprezentativ tarii noastre, fiind mai civilizata (efectiv)...dar intelegem situatia. Politistii sunt platiti prost si nu vor sa se lase impuscati pentru niste legi care nu sunt respectate nici in ruptul capului. Astia doi, hotii si vardistii nu se comporta cum trebuie. Hotii fura, au bani asa ca platesc politistii saraci sa continue imprastierea drogurilor si controlarea mahalalelor.

Bineinteles, nu numai despre asta...filmul are povesti puternice sa povesteasca. Povestea politistului din aceste forte speciale, de elita, denumite BOPE...politist care s-a saturat de omorat, s-a saturat pentru ca a vazut ca nu rezolva nimic si luptele continua la nesfarsit. Acum insa trebuie sa se gandeasca si la viitor si la bebelusul pe care il are. Povestea polistilor care vad coruptia din randul lor, de la locul de munca si care doresc sa vada o schimbare. Dar filmul asta e de asemenea un film de actiune hyper-realist. Nici nu pot sa-mi imaginez ca actiunile politistilor din BOPE sunt altfel decat cum au fost prezentate aici. Filmul este unul bun, bine facut si regizat, scris decent, nu stralucit, dar memorabil per total.

Merge mana in mana cu Cidade de Deus, vazut dupa acesta. Dar nu il depaseste.

8.5/10

Sling Blade {1996}

Asa, inainte de a spune ceva despre calitatea acestui film si impactul ce il are sau l-a avut, trebuie neaparat sa povestesc cate ceva din el. E un film moralizator cu un imens impact emotional asupra spectatorului. Si asta din cateva motive simple. In primul rand, ca personaj principal il avem pe Billy Bob Thornton, pe care nu il poti recunoaste datorita schimbarii de infatisare atat de eficienta si de efect. El joaca rolul unui personaj cu handicap mintal, un retardat mintal care la varsta de 12 ani si-a omorat mama si un coleg de scoala din cauza o faceau pe podeaua casei. Sanatos e insa sa nu prejudecam, sau sa analizam prea mult acest fapt la inceput. Asta pentru ca o fac celelalte personaje din film pentru noi.

Acesta este eliberat dupa 20 de ani (cred eu) dintr-un spital de nebuni nu din cauza ca da semne clare de insanatosire ci pentru ca s-a terminat asa zisa sentinta. De aceea noi privim aceasta eliberare a sa ca prematura insa Karl (personajul principal) a avut 20 de ani sa gandeasca asupra acestui eveniment care i-a schimbat viata. Inapoi in lumea reala se imprieteneste rapid cu un pusti cuminte si inteligent. De aici vedem adevaratul caracter al lui Karl si intelegem ca nu e in stare sa raneasca pe cineva decat daca, moral sau religios, aceasta merita. Cartile lui preferate sunt simple dar pline de povesti moralizatoare (ca biblia si basmul Colinda de Craciun).

Este un model pentru baiat, un inlocuitor pentru tatal acestuia, ceea ce baiatul a avut prea putin. Karl este un suflet bun, corect si eroic pentru familia baiatului dar stie ca nu poate sa faca parte din lumea asta prea mult...nu se simte confortabil, doreste sa se intoarca la spitalul de la care a plecat. Thornton scrie un scenariu excelent, inimos, cald, despre o persoana speciala dar buna pana in maduva oaselor, un justitiar care judeca in tacere si la sfarsit pedepseste. Billy Bob a luat un Oascar pentru scenariul sau (care l-a adaptat dupa o piesa de teatru scrisa tot de el) insa nu a primit Oscarul pentru personaj principal desi il merita oarecum. Nici nu l-am recunoscut, asa cum am spus, un adevarat rol prin method acting. Plus ca regia foarte buna tot lui ii apartine. O surpriza placuta din partea unui aparent red-neck ca el. :))

9.3/10

Da hong deng long gao gao gua {1991}

Raise the Red Lantern

Un film care povesteste sublim despre moartea traditiilor si decaderea obiceiurilor. Actiunea are loc prin 1920 intr-o China inca inundata de vechi traditii care sunt imorale si degradante pentru femei. Cel putin in acest caz, nu pot sa spun cum era in rest.

Un stapan bogat avea voie sa-si faca rost de cate sotii vroia, sau mai bine zic concubine. Numarul lor era limitat doar de proprietatea pe care o avea si/sau avere. Vedem un schimb, un virus ca intra in acest cadru oarecum sfant si plin de datini vechi atunci cand acest stapan a carui fata nu o vedem niciodata se insoara cu o a patra concubina. E o fata tanara, de 19 ani, care a facut sase luni de facultate, cu 6 mai multe decat oricare alta sotie a stapanului casei. Cu asta in calcul putem spune ca e o minte rationala, care are curajul sa judece pe cont propriu, sa analizeze si sa noteze fiecare gest sau comportament pe care il vede.

Ea e elementul care deranjeaza balanta. Vine cu putere tanara, cu ganduri egoiste si aroganta si se pune stapana pe casa. Dar mai mult, e ca si cum ar fi un concurs intre cele 4 sotii, care il primeste pe stapan in pat in fiecare noapte. Exista o gelozie constanta intre cele patru, o gelozie care se termina urat in dorinta de a ajunge in centrul atentiei. Aparent, de fiecare data cand lanterna rosie este ridicata, imediat vine si drama, teatrul si absurdul. Probabil cu mult in trecut astfel de relatii erau posibile din cauza nivelului scazut al civilizatiei...sau poate erau doar multumiti fiind niste obiecte fara putere prea mare.

Prietene este imposibil sa fie din cauza ca fiecare, mai putin una, care a trecut deja pragul varstei a treia, dorea sa fie stapana si singura sotie a stapanului. Pana la urma, obiectiv, sunt niste papusi gonflabile, vorbitoare, calde si extrem de scumpe. Filmul este insa excelent, povestea este dezvoltata frumos, in detaliu (atat la caracterizare cat si traditii si obiceiuri), regia este simpla si frumoasa, simetria cadrelor prinde frumosul decorurilor in intregime, e un film deosebit si complex despre natura umana.

9.1/10

12 {2007}

Mi-a placut la nebunie 12 Angry Men. Mi se pare un film absolut genial cu un subiect sensibil insa intotdeauna de actualitate, asa cum o dovedesc si aceste remakeuri care se tot fac...

Nu imi displace ideea ca se refac, mi se pare chiar ceva curajos dar frati regizori, ceva atat de "cinematografic-sfant" nu trebuie refacut doar de dragul de a-l reface. E ceva putred daca nu incerci sa-l bati sau sa aduci ceva original fata de original. Aici, Mikhalkov a incercat ceva nou, a incercat sa-l faca mai rusesc...dar ce exact era rusesc si nu era global? Pentru ca pentru mine totul mi s-a parut global. Faptul ca s-au dus sa dezbata intr-o sala de sport fata de o camera a juratilor e ceva rusesc? Poate...pentru ca arata sala asa cum arata, si mai posibil. Dar in rest, povestile fiecaruia care, uimitor, aduceau argumente nevinovatiei sau vinovatiei inculpatului sunt si rusesti dar sunt la fel de bine ceva global.

E rusesc faptul ca un om in toata firea nu poate sa se indeparteze de ţâţa mamei si lucreaza "sub ea" la un post tv? E ceva rusesc un taximetrist care isi batea fiul doar de dragul unei necunoscute? E ceva rusesc artistul care se gandeste pe termen lung la viata pustiului in cauza? E ceva rusesc chirurgul care s-a ridicat din mocirla si a devenit cunoscut? E ceva rusesc o poveste a cenusaresei a unuia dintre ei? Mie nici una din acestea nu mi se pare ceva rusesc dar Nikita asta a vrut sa arate. E un patriot adevarat si a vrut sa sublinieze rusescul din filmul asta. Nu stiu, poate sunt rece...poate urasc sa vad un remake care nu aduce nimic nou povestii ci o face mai lunga prin interventii inutile in vietile personajelor doar pentru a sublinia, convenabil, nevinovatia sau vinovatia personajului.

Cu toate astea, e un remake bun, e unul care preferi sa ti-l imaginezi cand te gandesti la un remake dupa 12 Angry Men. Nu mi-a placut ca la scenariu nu e mentionat nimic din originalul din '57 ori piesa de teatru dupa care e luat. Insa procesul si toate detaliile, sunt identice...si asta nu e frumos. Chiar nu se gasea un alt caz? Il facea exact la fel dar cu alte premise...de ce nu s-a facut asa? E un omagiu dar cu toate astea il facem exact la fel? Asta nu e un omagiu...

Originalul e absolut briliant iar acesta nu e atat de rusesc...

8/10

Heavenly Creatures {1994}

Sunt cam nehotarat asupra notei acestui film. E primul film alui Peter Jackson care nu are monstrii sau ceva parti horror. De fapt, desi avea sansa, putea sa scoata ceva scene brutale si sangeroase. Cred ca avea in gand sa scoata un film cuminte despre iubire puternica si avea de gand se mearga cu el la Oscaruri. A primit numai o nominalizare la scenariu...

E de asemenea primul film al lui Kate Winslet, primul lung-metraj serios dupa cateva seriale in care a jucut pentru televiziunea britanica, sunt sigur. Si Melanie Lynskey e tot la primul rol...nu am auzit de ea cum auzit de Kate dar dupa o vedere o stim. A jucat in multe filme ca personaj secundar si are o personalitate placuta (care se vede in rolurile pe care le joaca...din cauza ca multe seamana intre ele) si o voce care iese in evidenta, putin pitigaiata. Ambele actrite joaca exemplar pentru varsta si experienta lor. Se putea ceva si mai puternic insa rolul nu le-a permis niciuneia sa se desfasoare la "putere" maxima. Am vazut insa in Kate miscari si expresii care aratau de atunci talentul si le-a folosit si in filmele mai noi.

Povestea filmului...doua fete mai ciudate, una nesociabila, inchisa in sine, intunecata ca personalitate...exact stereotipul unei fete neplacuta prin felul ei de a fi. Probabil greutatea ei, mai mare decat standardul acceptat de colegii ei de clasa, nu o ajuta prea mult la facut prieteni. Colega noua insa, e exact opusul ei, excesiv de vorbareata chiar enervanta, o raza de soare, nu altceva. Fiindca aceasta e noua la scoala asta se imprieteneaza bineinteles de cea care are nevoie disperat de o prietena. Prietenia lor ajunge incet-incet la ceva mai serios...ce poveste de dragoste frumoasa. Baieti, pupaturi serioase mai spre finalul filmului...misto! :))

Dar serios, aceasta parte din film este destul de completa si convingatoare. Se vede evolutia relatiei in mod clar, precis si treptat...constructia filmului este facut in jurul acestei relatii si astfel totul merge pe roate. Daca filmul chiar e inspirat din fapte reale atunci eu nu pot sa contrazic rezultatul juriului si sa le fac fete nebune. Ele chiar credeau ca prin uciderea unei persoane importante si iubite pot scapa cu dragostea lor inspre alte tari.

Oricum, il recomand daca v-a placut Lord of the Rings...si dupa ce il vedeti pe asta va uitati si la The Lovely Bones pentru ca e asemanator, nu la poveste ci la elementele de constructie...lumea idilica, fantezie, etc.

8/10

Utomlyonnye solntsem {1994}

Burnt by the Sun

Frumos film, nu am ce zice. E depsre Mama Rusia dar are in acealasi timp si o poveste care se ascunde in spatele imaginilor frumoase si cuvintelor spuse pentru a hrani spiritul patriotic al rusului. Povestea din spatele superficialului e despre patriotism si despre revolutie. Actiunea are loc in 1936, sau mai precis, in vara acestui an, cand un colonel renumit ce a facut parte din armata rosie, denumit Kotov, jucat de Nikita Mikhalkov, care e si regizorul acestui film, isi asteapta moartea in sanul familiei...

De ce nu am inteles exact probabil pentru ca nu le am cu istoria dar probabil pentru ca armata lui, condusa de acesta, a hranit spiritul revolutiei. Acum vin securistii in casa lui, canta la pianul lui, ii mananca mancarea si asteapta sa vina masina sa-l duca intr-un loc mai fericit...daca acceptati asta. Pana atunci, acest colonel, un monstru descris de securist, incearca sa se bucure de viata cat mai are timp. Isi iubeste fiica cum numai un tata poate si intr-adevar, Nikita a bagat-o pe fiica-sa sa o joace pe Nadia, fiica lui Kotov...iar relatia dintre cei doi se vede excelent pe film, mai ca-ti vine sa plangi.

Oscarul care l-a castigat filmul e bine-meritat, e un film complet despre viata din Rusia, despre regimurile politice, despre cei care au luat teapa cu revolutia...cum s-ar traduce expresia "ars de soare" din titlul filmului. Au crezut ca rezolva ceva dar acest ceva s-a intors impotriva lor. Culmea e ca nu stiu cum o sa scoata Mikhalkov un Burnt by the Sun 2 care o sa iasa anul asta si e si motivul pentru care l-am vazut pe acesta. Avand in vedere finalul e cam greu ca Nikita sa continue povestea de unde a ramas...na, habar n-am ce are in cap, dar ma gandesc ca poate sa povesteasca momentele imediat dupa ce se termina filmul pana cand apar textele din final ce povestesc pe scurt ce se intampla cu personajele. Eh, ramane de vazut.

9/10

The Defiant Ones {1958}

Asta e filmuletul din medalionul lui Stanley Kramer de luna asta de la Clubul Cinefililor la care nu am putu sa ajung. Pe aceasta cale vreau sa multumesc viselor si reflexelor din timpul somnului pentru stiu ele ce (pentru informatii suplimentare sau daca nivelul de ingrijorare va este prea mare, contactati-ma in privat).

Sfidatorii...un clasic film despre evadare care e doar un remake al Marii Iluzii (La grande illusion) a lui Renoir, cel putin a doua parte din film cand cei doi cutreiera spre libertate. Aici se adauga si elementul despre rasism...un subiect intr-adevar des intalnit in mentalitatea regizorilor din America in anii '50-'60 pentru a prevesti o schimbare majora in gandire si atitudine fata de alti oameni. Dar sincer, culoarea e mai adanca decat culoarea pielii, asa cum o dovedeste si House in episoadele lui...nu stiam, dar aparent negrii sunt predispusi la unele boli mai mult decat cei albi, plus ca varsta medie la care decedeaza este mai mica decat cea a albilor...asta nu o spun eu, o spune statistica si House nu e rasist :))

Filmul acesta in schimb e un bun exemplu de film distractiv si dupa ani de zile care insa a avut nenorocul ca al sau subiect sa se demodeze. Cred insa ca asta era si intentia, daca se dorea din start o modificare in perceptie. Da, ii vedem deci pe acesti doi oameni, Tony Curtis si Sidney Poitier, legati cu catuse din cauza ca tocmai au evadat dintr-un camion cu prizonieri...legati fiind ei trebuie sa fuga impreuna si trebuie ca unul sa nu il dezavantajeze pe celalalt...motivul e evident. Trebuie sa se arate egalitatea celor doi, egalitatea dintre rase. E o chestie de bun simt pana la urma ce a facut Kramer cu filmele sale...un om e un om, nu conteaza culoarea pigmentului cu care s-a nascut. Si filmul e distractiv chiar daca tinde sa para putin monoton si repetitiv. Fug, se ascund undeva, fug iar, se ascund si sunt prinsi, reusesc sa scape si tot asa...

Oricum amandoi joaca foarte bine si chestia asta e un element ce face filmul asta oarecum nemuritor...sau placut la o vizionare zeci de ani mai tarziu.

8.3/10

Le mépris {1963}

Dispreţ

Am stat si m-am uitat la filmul asta ca la felul şepte...ei, nu chiar dar pe aproape. Ideea e ca e un pic supra-analizata toata treaba, toata povestea asta este privita din punctul de vedere care prefera sa nu arate/spuna mai departe exact ce a vazut ci mult mai alambicat, mai simbolistic, mai ambiguu. Asta nu e un lucru rau dar nu cred ca dragostea este atat de complexa. De fapt, ea ar trebui sa vina de la sine...ceea ce se analizeaza este insa o relatie.

O relatie intre un scriitor de piese de teatru care primeste sarcina de la un producator de filme sa faca un scenariu de film dupa o opera greaca si femeia lui, cam fara scop, decat acela de a fi ravasitor de frumoasa, Briggite Bardot. Ah, l'amour, aceasta forta necunoscuta care ne atrage si respinge dupa ani de casnicie...sau poate e vorba numai despre casnicie in filmul asta. Cu siguranta nu e un film despre industria filmului. Mai bine de jumatate de film, sau poate mi s-a parut mie, ii vedem pe cei doi iubareti in casa lor certandu-se sau iubindu-se. M-au pierdut de multe ori discutia lor pentru ca eram mai mult fascinat de nuditatea frumoasei Briggite si de unghiurile de filmare alese de Godard, regizorul.

In rest, multa polemica despre dispret. De ce ea il dispretuieste pe el...pai probabil ca s-a vandut ieftin, ca o vinde pe ea producatorului (care e acelasi actor antipatic de la filmul precedent), nu isi ia apararea, e un molau...cam astea sunt problemele ei fata de el. El bineinteles nu vede asta si intreaba o femeie de ce il dispretuieste...raspunsul e evident...nu ii spune nimic :))

Oricum, merge ca e frumos filmul si se termina super-sec.
P.S. Mi-a placut ca l-am vazut pe Fritz Lang in personajul lui Fritz Lang...interesant.

8.25/10

The Big Knife {1955}

In primul rand vreau sa zic, doar asa, informativ, ca motivul pentru care nu am mai scris la fel de des comentariile filmelor pe care le vad este deorece nu am mai vazut filmulete atat de des. M-am luat cu vizionarea, de la inceput, a serialului House si m-a captivat fiecare episod in parte. Plus ca aveam nevoie, daca era vorba de un film, de unul care e cu adevarat bun si memorabil.

Acesta de acum nu e unul din ele. "In marele cutit" e vorba despre lupta unui boxeor pentru libertate...o lupta cu studioul care l-a servit atatia ani pana cand a devenit vedeta. Acum vrea sa plece din lumea asta mizerabila care a ajuns s-o cunoasca in detaliu. Ca in orice afacere exista nesimtire si injunghiat pe la spate. Asa si aici, desi filmul trebuie sa fie un mijloc de a exprima emotii si trairi prin intermediul artei filmului si nu o afacere din care se storc bani si se distrug suflete. Ideea filmului este buna si e spusa bine insa putin prea exagerat. Multe secvente sunt plictisitoare si nu iti atrag atentia prin nimic...actingul actorilor este in general bunicel dar partile in care exagereaza (over-acting) sunt mult prea evidente, cam cum e rosul intr-o mare de alb.

The Big Knife este inca un film care vorbeste despre industria de film din Hollywood...insa nu e unul cat de cat interesant asta pentru ca nu vorbeste despre filme ci vorbeste despre actorii care sunt prinsi in capcana, capcana care e contractul, un obiect sfant intr-o afacere, ale carui obiective sunt obligatorii pentru cel ce le semneaza...de nu, inseamna viata. Pe langa asta vedem si o poveste de dragoste dintre un star si sotia lui (nu mi-am dat seama daca si ea a fost actrita sau nu)...un star care inevitabil este inconjurat de fane (mai mult) si sotia un singur lucru poate interpreta din asta. De aici certurile si durata scurta a relatiilor starurilor. Si asa mai departe...

Nu e un film foarte interesant, nici unul foarte bun...e mai mult o piesa de teatru cu actori care mai mult se misca decat care joaca.

7.3/10

In the Heat of the Night {1967}

Cuplul asta a fost perfect in filmul asta...cuplul de detectivi, bineinteles, format din personajul inteligent, manierat si curajos al lui Sidney Poitier si personajul putin redneck, insa evoluat, sictirit, cu tupeu care se ascunde in spatele scutului de politai, omul care isi cunoaste localnicii din orasul mic Sparta, jucat de Rob Steiger, care a primit un Oscar pentru rolul lui.

Personajul lui Sidney a venit sa-si vada mama in orasul asta si inainte de a se intoarce la oras se trezeste intr-un caz de omucidere care, treptat, il face curios si doreste sa-l rezolve, fiind unul din cei mai buni criminalisti din tara. Evident, uitandu-ne la ani, ne dam seama ca teama principala din spatele acestei crime este rasismul. Ok, intr-adevar asa ceva era necesar insa numai pentru o tara rasista precum e America. Mai ales partea de Sud care inca mai este, partial, rasista. O problema de genul asta se rezolva rapid cand se aduce in discutie un alb machiat in negru....glumesc....cand se aduce in discutie un negru inteligent, politicos, cunoscator al psihologiei omului, un om adevarat, un egal, asta e clar.

Pe de alta parte mi-a placut si misterul gen Scooby-Doo. Indicii, cautat suspecti, prins suspecti, eliberat suspecti care s-au dovedit a fi nevinovati...si tot asa mai departe. De la uciderea unui om important se ajunge la o nimfomana de 16 ani. Nu, nu ea e criminalul...dar ca sa vedeti cat de larg o iau baietii nostrii...cat de complexa e crima si criminalul :)) . Nu, mi-a placut, m-a tinut interesat si pentru 1967 e ceva la un film de genul asta...mai ales ca publicul din ziua de azi e din ce in ce mai pretentios cand vine vorba despre thriller si crima intr-un film. El vrea ceva din ce in ce mai complex si mai labirintic, dar nici chiar cum o face Lynch.

Acestea fiind spuse, recomand cu caldura filmul din cauza celor doi actori din rolurile principale, Sidney Poitier si Rob Steiger.

8.5/10

Guess Who's Coming to Dinner {1967}

Vroiam sa vad filmul asta de mult timp, il aveam pe lista de asteptare insa cand am vazut ca o sa fie dat la club am zis sa astept. Oricand e mai placut un film acolo decat acasa.

La vremea lui, ideea filmului a fost revolutionara...discutia despre casatorii a doua persoane de rase diferite era oarecum tabu cand America tocmai incepea sa-si schimbe mentalitatea in legatura cu asta. Pe atunci, prin anii '50 au fost acceptati primii negri in facultati mari, avand locuri speciale cu bursa. Nu ca la noi, cand exista locuri de genul asta dar nici un tigan nu il ocupa...desi e gratis. Nu trebuie decat sa termine un amarat de liceu si poate sa vina fara probleme la facultate. Auziti de povesti de genul asta care s-au dus pana la capat? Pentru ca eu nu. Eniuei...

In film nu e vorba despre cuplul tanar care vrea sa se casatoreasca desi s-au cunoscut acum 10 zile...cuplu format din incredibilul Sidney Poitier si frumoasa Katharine Houghton (de care nu am mai auzit)...nu e vorba de ei. E, insa, urmarita reactia parintilor care nu accepta aceasta relatie tabu. Asa cum e normal, gandirea lor este inapoiata si intotdeauna nostalgica, plangand pentru vremurile trecute unde totul era atat de simplu. Sincer insa, ma asteptam sa se termine in primele 20 de minute cand tatal fetei a aflat ce om a gasit fiica lui...un om extroardinar, un doctor foarte bun si cu foarte multa experienta in viata. Ma gandeam ca nimic nu il poate face sa gandeasca diferit din momentul ala. Nu stiu insa ce s-a intamplat si s-a intors la gandirea scortoasa si excesiv de dura care ii caracterizeaza pe batrani.

Evident ca finalul e previbil. Aici a contat foarte mult stiudiul de caracter a doua familii, barbatii gandind intotdeauna impotriva alegerilor copiilor, femeile accepta orice alegere fac copii lor din cauza ca ii iubesc neconditionat. Este o balanta care se echilibreaza de la sine, de unde si lupta pentru ce opinie o sa castige cuvantul final. Cel mai mult mi-a placut replica data de personajul lui Sidney tatalui sau. O replica care am indragit-o instant din cauza ca m-am regasit dar si din cauza ca a si jucat-o Sidney atat de dramatic si superb. Insa monologul din final al lui Spencer Tracy, un actor pe care il indragesc si respect, mi s-a parut extraordinar de nelalocul lui, condescendent da, dar superioara si dornica de a fi ultimul cuvant in discutie. Bine, era socrul mare, dar chiar si asa, nu era un judecator sau avocat, era un redactor sef la un ziar...nu mi s-a parut ca persoana cea mai potrivita de a avea ultimul cuvant...de fapt, intregul monolog mi s-a parut in plus, mai ales ca a povestit cam tot ce s-a intamplat pana atunci.

Ei, cu toate minusurile si plusurile, ramane un film foarte bun, extrem de amuzant si vesnic tanar. Il recomand cu caldura.

8.75/10

Ragtime {1981}

Nu e chiar cea mai simbolica imagine ce am putut s-o scot insa frumusetea acestei actrite, acum necunoscute, m-a frapat...plus ca personajul ei a fost adorabil de naiva si dulce in acelasi timp, pastrand insa si un caracter feminin puternic care iese din cand in cand in evidenta.

Dar despre film...despre film nu prea stiu ce sa zic. E regizat de Milos Forman si e despre America de inaintea primului razboi mondial. Si e prezentata asa cum a fost...bruta, nemiloasa, rasista si violenta. Bine, se putea oricand sa se arate mai mult violenta dar asta a fost prezentata succint in cateva scene cheie. Se vrea totusi a fi un film istoric, filmul fiind inspirat din romanul lui E.L. Doctorow care a dorit sa prezinte New York-ul, centrul Americii cum era pe atunci, asa cum era. Pentru mine unele detalii au fost foarte puternice si am fost transportat in acea perioada, dar probabil costumele au fost elementul definitoriu care a facut asta.

Subiectul filmului e destul de larg si dezbate in detaliu viata familiei americane de rand, viata saracului care ajunge de pe strada un regizor de film, viata negrului de atunci, rasismul fiind probabil subiectul central in jurul caruia se invarte tot restul povestii...si cateva secvente din viata omului bogat din New York. Se leaga destul de bine, prima jumatate fiind destul de interesanta, capturand viata omului bogat suparat pentru un mizilic, statuia nuda a sotiei sale, innebunind si apoi impuscand un om important. Ajunge la nebuni, sotia se indragosteste de americanul la nivel de trai mediu dar numai succint, ea fiind inca foarte tanara si cu spirit rebel.

A doua jumatate se joaca foarte mult cu subiectul rasismului, negrii fiind batjocoriti continuu, ei fiind apoi nevoiti sa o inghita. Ei, unul dintre ei a ales sa se rascoale si au inceput cateva atentate din partea lui contra oamenilor albi dar in mod special pentru unul singur, de la care a inceput totul. Filmul insa pare ca se lungeste cateodata, isi modifica ritmul, il slabeste...nu a facut vizionarea tocmai placuta insa tensiunea din a doua jumatate ajuta sa trecem peste. A fost de asemenea o placere sa-l vad si pe James Cagney in ultimul sau rol important intr-un film pentru cinema. El l-a jucat pe comisarul Waldo, cel care vroia sa-l prinda pe negru revoltat. A avut un rol bunicel, nu prea dramatic, unde a jucat exact opusu rolurilor pentru care e cunoscut.

A fost un film placut...dar nu stiu daca mai merita o vizionare.

8/10

La nuit américaine {1973}

E atat de legat de cinematografie filmul asta incat si titlul filmului e o chestie tehnica folosita in multe filme din trecut cat si prezent. Noaptea americana sau in engleza, Day for Night, e atunci cand se filmeaza o scena care are loc noaptea in miezul zilei, cu soarele sus pe cer. Se folosesc ori filtre ori se umbla la deschiderea (aperture) obiectivului pentru a nu permite intrarea luminii in cantati nedorite.

Asta e, asa cum o spune si taglineul filmului, un film care place cel mai mult acelor oameni carora le plac filmele in general, cinefili...pentru ca prinde exact ce le place cinefililor sa vada, drama din spatele camerei de filmat si multe, multe chestii tehnice care sunt intotdeauna interesante...directiile regizorului, detaliile de productie, problemele financiare si dramele actorilor care incetinesc intotdeauna productia. Plus cele cateva scene ale filmului care se produce care sunt intotdeauna mai slabe decat ale filmului in sine, doar asa, sa se vada o diferenta in regie, pentru a da impresia ca de fapt nu e acelasi regizor....sau pentru a arata cat de greu se lucreaza la un film slab si sa inmultim cu 1000 la un film foarte bun...si chiar daca Truffaut a jucat rolul regizorului si in filmul din film e posibil ca persoana lui sa se fi regasit numai in scenele scurte de vis pe care le are in timpul productiei intotdeauna stresante pentru omul cel mai important dintr-un film.

Cu toate ca partea filmului ce tine de prezentarea making-off-ului unui film e foarte frumoasa si interesanta, dramele actorilor, viata personala a personalului ce lucreaza la film nu mi s-a parut prea deosebita si tocmai asta ma facea sa ma gandesc cand urmeaza iar ceva din solutiile interne la cum se face un film. Truffaut a facut un film nemuritor pentru ca a prezentat evenimentele ce se gasesc la orice film adevarat, interactiunea dintre actori si regizori, dintre regizori si tehnicieni, intre actori si tehnicieni...si asa mai departe. E un film placut si foarte, foarte bine facut.

9.5/10

Angels with Dirty Faces {1938}

"Ingeri cu fete murdare" e exact genul de film la care te gandesti cand spui "film clasic cu mafioti". Actiunea se plaseaza tot cam prin vremurile cand a fost filmat dar mai exact in anii '20-'30 cand vremea interzicerii bauturii alcoolice a fost si s-a dus...sau cand gangsterii erau aceia care conduceau orasele si lumea o stia.

Ceea ce merita vazut in filmul asta e actorul James Cagney, care a si primit o nominalizare pentru rolul sau, dar si pentru ca joaca un personaj complex ai carui intentii sunt greu de deslusit dar se vede in actiunile sale ca are planuri pe care numai el le cunoaste si pe care unele nu le dezvaluie nici la final. Personajul lui, de mic, a avut de-a face cu legea...de cand a fost prins furand stilouri dintr-un vagon. De atunci a stat in inchisori vreo 15 ani, intrand si iesind de parca a fost a doua lui casa. Ca prieten bun il avea pe Connolly, un preot din cartierul sau, cu care fura cand erau mici...de fapt, in prima scena sunt prezentati ei doi.

Mi-a parut rau pentru Bogart pentru ca a avut un rol atat de mic si nesemnificativ...ii statea bine in rolul asta ca avocatul cu doua fete care isi ajuta clientul dar il fura in acelasi timp. Mergea oarecum si ca preot, si macar asa il vedeam jucand mai mult. Eh, cu toate astea filmul asta are putine minusuri...mesajul filmului este puternic si cu ajutorul personajului lui Cagney inseamna ceva. Mi-a placut ca film cu mafioti si prinde intr-adevar esenta acestor filme. E unul din clasicele genului si un film memorabil per total.

8.7/10

The Lost Weekend {1945}

Batalia unui om cu vointa lui. Vointa lui care ii spune ca trebuie sa bea in continuare, indiferent...numai unul care iubeste alcoolul poate sa inteleaga prin ce trece un om de genul asta. Dar daca ar fi sa-l compar cu un alt film, mai recent, acela ar fi "Requiem for a Dream" si in cel din urma e mai usor de inteles o dependenta chiar daca nici in asta nu poate fi ignorata puterea alcoolului si cum acesta, acum ca si atunci, ucide mai multi oameni decat orice altceva in lume...

Billy Wilder prezinta suisurile si coborasurile unui alcoolic total. Suisurile sunt numai acele cateva minute din zi cand e treaz din cauza ca nu a baut cat a dormit. Dimineata primul drum e la bar sau la magazinul de bauturi alcoolice. Cel mai cumplit cosmar pentru el e o zi de duminica cand acestea sunt inchise, chiar si pentru cateva ore dimineata. Bine, eu nu pot sa inteleg o dependenta dar pot sa inteleg o lipsa totala de vointa...dar nu stiu daca mai intra vointa umana in aceasta ecuatie pentru ca deja nu era vorba ca el vroia bautura, ca are un gust bun sau ceva de genul asta...ci corpul sau avea nevoie de aceasta otrava ca sa functioneze.

Ceea ce mi-a placut probabil cel mai mult la acest film a fost scenariul, intr-adevar unul meritos de Oscar, dar in mare parte mi-a placut ca a capturat excelent perioada pastrandu-se insa o parte care ramane intotdeauna vesnica si actuala. Asta e intotdeauna important. Bineinteles, regia a fost spotless, cu alegerea luminii, cu cadrele claustrofobice sau de cosmar pentru a simti si mai bine ce simte si personajul principal, prin ce trece el. Este probabil, asa cum a spus un amic, unul din cele mai bune filme ce discuta despre vicii si efectul acestora in viata oamenilor insa cand ma gandesc la un film despre vicii...care e extraordinar de puternic imi vine in minte filmul pe care l-am mentionat mai sus, Requiem for a Dream unde imaginile au capturat pentru totdeauna imaginatia omului si a vazut in cel mai mic detaliu care sunt efectele unor vicii. Nu m-as mira, insa, daca Aranfosky s-a inspirat o groaza din filmul lui Wilder...acesta.

Amandoua sunt filme deosebit de importante si deosebit de puternice. Unul mai bun decat celalalt, in diferite privinte. Acesta se focalizeaza mai mult pe problemele unui singur individ, care nu e singurul...pe cand Requiem se vede efectul drogurilor la toate varstele, atat tineri cat si batrani.

9.3/10