joi, 22 aprilie 2010

Europa {1991}

Mi-a placut filmul dar...
Cel mai mult mi-au placut chestiile superficiale...alb-negru, cele cateva faze in care se foloseste o pata de culoare, povestea nu prea desi e interesant de vazut o Germanie post-nazista, post-Al Doilea Razboi Mondial, la doua luni dupa final. Bine, totul e o reproducere si intreaga senzatie care ti-o ofera filmul in termeni de istorie vine de la propria ta inchipuire despre cum ar fi. Imagini subliminale sunt dar alb-negrul asta nu a fost folosit degeaba.

Intreaga idee din spatele lipsei aproape totale de culoare e pentru a construi o atmosfera sumbra, intunecata, posomorata ca de iad...unde toata lumea este evident inca marcata de razboi si despre intreaga reactie care o are planeta fata de tara respectiva chiar daca ei nu au nici o vina. A venit insa un american sa munceasca cinstit in tara asta...nu a fost primit cu bratele deschise tocmai din cauza tarii din care vine si chiar unchiul sau il dispretuieste pentru ca mai vrea sa-i fure si meseria. Americanul intalneste o germanca de aici, se indragosteste de ea, mie toata legatura dintre ei mi s-a parut extraordinar de rece si neconvingatoare...aici tine de acting si regie dar poate s-a vrut a se dovedi ceva prin asta.

Americanul vede din tren intregul spirit al Europei...de la saraci la bogati, de la necajiti la instariti...ii vede din tren dar ii vede si mai bine in tren, unde este naşul de la vagonul cuseta...o treaba, cica, buna...aici ii cunosate indeaproape avand scurte conversatii cu ei. Prin intermediul lui cunoastem si noi spiritul pe care il avea lumea de dupa razboi...asta daca regizorul, Lars Von Trier a facut o treaba fidela in a prezenta aceste emotii si sentimente. Cu toate ca nu e tocmai deosebit, filmul este memorabil din cauza intregii atmosfere, a stilului de filmare si folosirii de culoare sau lipsa acesteia.

7.9/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu