Unul din muzicalurile care spun ceva cu adevarat important. Ce e important la ce prezinta filmul asta? Umanitatea si in paralel cu aceasta inumanitatea. Ti se rupe sufletul cand vezi ce se intampla in fata ochilor tocmai pentru ca e prezentat un caz extrem portretizat de personaje ale caror emotii sunt si acestea extreme. Ma refer aici la personajul principal jucata de cantareata din Islanda, Bjork. A jucat incredibil si asta pentru ca a facut personajul numai al ei. Sunt aproape sigur ca o bucatica din personalitatea personajului se afla si in persoana reala. De asemenea, mana regizorala a lui Lars von Trier a ajutat-o enorm pentru ca este, cu adevarat, un regizor bun spre foarte bun.Nu o sa ajunga stilul sau, Dogma 95, la inima mea prea repede pentru ca eu gasesc ca un film trebuie sa fie ceva ce nu arata ca realitatea ci e tocmai ceva mai mare decat viata. E ceva ce trebuie sa arate deosebit si grandios, dar nu exagerat. In acest ambalaj se pot introduce trairi autentice si o poveste ca aceasta, care e foarta buna. Chiar si asa, nu pot sa neg ca e unul din cele mai bune muzicaluri din cate am vazut. Stilul european e inconfundabil si se observa simplu din cauza ca e exact opusul americanului. Plus, ca pe langa cel american, asta e si mult mai plauzibil din moment ce totul se petrece in gandul unei singure persoane.
Finalul e sfasietor si nedrept dar aceasta ducere la extrem, aceasta usoara exagerare, e ceea ce stoarce o lacrima de la spectator, sau poate mai multe. Personajele sunt incredibile si foarte bine definite si caracterizate in special rolul actritei Bjork. A jucat magistral si ar fi meritat o nominalizare desi tot ce a primit filmul asta a fost pentru cea mai buna melodie, premiu necastigat. Oricum, filmul a fost bun chiar si ca muzical.
8.3/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu