vineri, 29 ianuarie 2010

Fellini - Satyricon {1969}

Da, asa se cheama filmul, nu Satyricon simplu ci Fellini - Satyricon pentru ca e al lui, de la inceput pana la sfarsit. Fiecare scena, fiecare viziune, fiecare vis bizar, indescifrabil...

E, sunt sigur, cel mai ciudat si deranjant film al lui Fellini. Si-a lasat libera imaginatia si a exagerat-o in fiecare directie...numai pornografic nu e filmul asta. Federico Fellini a prezentat cultura unei civilizatii de mult apuse ai carui stra-nepoti inca populeaza planeta. O lume antica, romani (nu români), una de acum vreo 2000 de ani B.C., una in care totul era permis si nimic nu era tabu.

Nu pot sa spun ca mi-a placut in mod deosebit dar cateodata a fost ca si cum priveam cel mai oribil cosmar al celei mai neplacute fiinte umane de pe planeta. Un cosmar de la aceasta persoana e o poveste care nu poate fi inteleasa, abstracta, cufundata in mister si necunoscut. Motivul pentru care visul lui nu poate fi interpretat e pentru ca nu cunoastem aceasta persoana. Si nu ajungem sa o cunoastem nici in final, e un spectatorul la propriul sau spectacol si noi il urmam oriunde ne duce. Ne plimba intr-un haos total, colorat, plin de personaje urate in special fizic. Fellini a facut ce a vrut muschiul sau din cap...a luat neobisnuitul si l-a facut si mai ciudat, si mai rasucit. Nu cred ca poate cineva sa spuna ca e un film frumos insa e unul care arata ce poate sa fie un FILM. O exagerare mai mare decat viata ce prezinta insasi viata.

Stilul lui Fellini se recunoaste in fiecare cadru, in special atunci cand se vad personaje ciudate uitandu-se fix la camera cu o privire moarta...un balci continuu in care este privita natura umana in cele mai nebune momente...privita de cine? De un alt personaj deranjat, plin de frustrari si nemultumiri. Asa arata Roma dupa Fellini. O lume care probabil a existat, o lume in care nebunia nu era aruncata intr-un loc anume ci imbratisata si practicata de cat mai multi.

Un film extraordinar de ciudat, care e foarte posibil sa nu placa la toti...

8.3/10

4 comentarii:

  1. Întotdeauna l-ai subapreciat pe Fellini. Știu însă cât de mult îl placi pe Kubrick și cinemaul lui, dar Kubrick parcă n-a fost în stare să înțeleagă omul, ci să-l condamne, să-l condamne ca Napoleon. În fiecare minut din cinemaul lui îl simți cum te privește din turnul lui de fildeș; parcă-i alter egoul lui Nietzsche. În „Portocala mecanică” niciodată n-am fost sigur că nu instigă la violență încât mi-am permis libertatea să cred că violența și izvorul ei îl sperie, dar o vede și ca pe ceva eliberator. Conchid că Kubrick nu s-a bucurat nicidată de libertatea lui Fellini, ca n-a zburdat între aripile Pegasului ca Fellini pe tărâmuri nemaipomenite. A făcut lucruri extraordinare Kubrick, dar un „Amarcord” n-ar fi putu face, ci un „I remember” nervos, asemănător cu Judecata de Apoi probabil.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai Ed, nu l-am subapreciat deloc. Satyriconul lui Fellini nu e atat de genial pe cat ai impresia ca e. Mi-a placut dar i-am dat nota pe care o merita.

    Si chiar nu vad ce sens are sa imi explici despre Kubrick (cand mie mi se pare ca e un judecator de caracter uman mult mai bun decat Fellini) cand trebuia sa imi explici despre insusi Fellini si ce a insemnat pentru tine filmul asta. Era altceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. M0n0, cu filmul ăsta Fellini aproape că mi-a făcut o confidență, mi-a arătat Roma de care știe el. Ne spune la toți că a reușit să pătrundă și-n societatea Romei antice, deși e una a conștiinței lui; singura pe care a reușit s-o înțeleagă, pe care a trebuit s-o înțeleagă că-i era ancestrală. Iar delirul vizual e indispensabil și inestimabil, oarecum influențat de avangardă, dar fără a nega capodopera, ci a o zămisli aproape involuntar, inconștient, băjbâind prin patimele creației. Kubrick îi un asexual pe lângă FeFe. Și ai dreptate, n-ai subapreciat „Satyricon”, ci pe FeFe l-ai subapreciat. Iar sistemul de apreciere al filmelor bazat pe cifre e oarecum incompatibil cu opera fellininană.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai vroiam să adaug că la Fellini nu există actori, ăia fiind tot produse ale imaginației lui, neexistând în lumea pe care-o numim noi reală decât ca niște umbre pe zidurile peșterii.

    RăspundețiȘtergere